Simplu, comod, eficient. Dai vina pe Curcă pentru ratarea calificării la Split și nu-ți mai biciuiești neuronii ca să cauți alte explicații. Ai deodată pe tavă și răspunsul, și capul nefericitului Curcă. Parcă e un blestem. De la Lobonț încoace, toți portarii lui Dinamo par să se fi născut din coasta lui Rică Răducanu. Acum plonjon salvator în ghetele lui Vesely, iar peste un minut pasă pe tavă lui Capkovici, cât să îngroape o calificare… Dolha, Cristi Munteanu și acum Curcă. Gol de începător, primul, pe colțul portarului.
Cât de scurtă e memoria fotbalului. Parcă a trecut o veșnicie, nu doar o săptămână de la meciul tur din Groapă. Atunci, Curcă a spălat multe dintre păcatele celor mai apropiați colegi. Vă mai amintiți de robinsonada de la vinclu la 1-0? Poate că a fost chiar parada începutului de sezon. Spectaculoasă, eficientă. Plus altă clipă de grație și inspirație într-un moment în care relaxarea lui Pulhac îi readusese în joc pe croați. Noi toți n-am avut atunci ochi decât pentru sprinturile lui Torje și vâna lui Andrei Cristea, atacul care mai înmuia convingerea că în defensiva lui Scarlatache e brambureală mare. N-am avut ochi și pentru portari la acel 3-1 decât o singură dată. La golul de 2-0 al lui Garat, cadou cu dedicație de la Subasici, de care n-ar fi rău să ne aducem aminte atunci când ațâțăm focul pe care-l vom perpeli pe Curcă. Și Subasici părea să fi decis atunci o calificare, cu un balon plocon pentru un 2-0 care unor dinamoviști nu li s-a mai părut, un minut, două, un scor periculos.
Dacă decupăm erorile celor doi portari din această dublă Dinamo – Hajduk, care parcă s-au avut ca frații, una tu, una eu, probabil că vom descoperi că diferența au făcut-o de fapt echipele. Adică ceilalți, alții decât Curcă ți Subasici. Rivalii direcți ai lui N’Doye, Pulhac, Niculae. Dalmațienii. 100 fără Subasici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER