„E un om imposibil. Am lucrat și cu Piști Covaci, și cu Ienei, și cu Titi Teașcă, și cu Gicu Constantin, și cu Iordănescu, antrenori unul și unul, dar atâta tupeu ca la Pițurcă n-am mai văzut”. L-am citat pe Ion Alecsandrescu, de la începutul anilor ’90. Sfinxul explodase după numai câteva luni de colaborare cu Pițurcă. Acel „om imposibil” și-a făcut atunci numărul și a provocat un ditamai tărăboi de presă, cu acuze și poale în cap. Când i-a ars buza, Pițurcă a știut să întindă o punte cu lapte și miere către presă, a adulmecat pe lângă care șef de gazetă e momentul să se gudure. Un comunicat de presă tăios al clubului Steaua a închis atunci polemica. Efecte: 1. Pe Pițurcă gură bogată nu l-a mai căutat niciun club vreo doi ani, până la Craiova. Singur-singurel se vopsise în oaie neagră; 2. Cât despre Steaua, marea sa iubire, atât timp cât a trăit Ion Alecsandrescu, Pițurcă n-a mai pus piciorul în Ghencea.
Atunci, Pițurcă a avut ceva răbdare. A răbufnit doar după câteva luni. Era cu aproape 20 de ani mai tânăr. Acum l-au lăsat nervii după numai două etape. Dacă informația e corectă, pentru că Becali n-a pus gaj 20 de milioane sau jumătate de Steaua, după cota de piață, că se schimbă. Mai logic era însă un schimb de garanții. Că și Pițurcă începe să fie, după aproape două decenii de antrenorat, un alt om, care nu și-i pune pe toți în cap una-două din te miri ce. Că a lepădat greața ca stare de spirit și de muncă vizavi de toți și de toate, inclusiv față de Hagi într-un moment în care acesta și Gică Popescu îi salvaseră CV-ul cu calificarea la Euro 2000. Performanță cu care a cămătărit fotbalul aproape un deceniu. Nimic de adăugat, Pițurcă, eternul Pițurcă.
P.S. I-o mai fi trecut acum supărarea lui Mititelu că nu s-a înțeles cu Piți?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER