Ei, cei din generația Sevilla ’86, după mulți poate singura de aur din fotbalul nostru, sunt atât de numeroși, iar Steaua e una singură. Are doar un post de antrenor principal, doar unul de președinte ș.a.m.d. Prea puține grăunțe. Steaua de atunci nu mai e aceeași familie unită. Azi, frații de sânge au lepădat șarjele amicale, nu doar se tachinează ca la o reîntâlnire de liceu după zece, douăzeci de ani. Ci se înțeapă, te aștepți deja să sară scântei ca la contrele de odinioară dintre Iovan și Bumbescu de la antrenamente după ce se rătăciseră împreuna două zile și două nopți printr-un stabiliment.                                 Răceala, atacurile ironice, ba chiar compasiunea unora, care au auzit de bibliotecă doar până în clasa a patra, cu care a fost întîmpinat Duckadam surprind, mâhnesc. Dacă scotea capul de viperă doar îndoiala vizavi de competențele lui Duckadam pentru postul de președinte, totul era o.k. Experiență zero, referințe zero. Un marionet al lui Becali, vorba lui Boloni. Păi, dragă Loți, dacă tot vorbim de omul potrivit la locul potrivit și opțiunea lui Pițurcă, compatriotul Ienei, trebuia să-și pară tot o improvizație. Alt marionet. Între Ienei și Duckadam e o singură diferență. Una geografică, măsurabilă doar în kilometrii care despart Ghencea de Oradea sau de Arad și în numărul biletelor de avion decontabile. Și într-un caz, și-n celălalt de Argăseală.
Cu siguranță că, dacă te uiți în jur, Duckadam ar fi meritat mai mult decât cu ce l-a răsfățat viața. Cu un al doilea mariaj, tomnatic, și cu o grădină cu pătlăgele. A așteptat, a visat la momentul său de glorie post-Sevilla seară de seară preț de 15 ani, de când a ieșit din sistem. Acum visa la nimic altceva decât la un post, acolo, la Steaua, unde poate cineva îi găsește și lui un loc. Dacă tot s-au întors și Bumbescu, și Majearu. Lângă ei, alături, undeva. A ieșit ca în filmele clasice americane. Seara, Duckadam avea pe agendă udatul grădinii în șlapi, iar ziua următoare două conferințe de presă la costum. L-ați văzut. Era stingher, își tot potrivea gulerul și întreba școlărește dacă trebuie să răspundă în picioare sau se poate și de pe scaun. Azi e cât șifonierul, dar din priviri probabil că ar mai fi ghicit colțul la un penalty. Dacă nu e însă executat de vreun fost coleg, ca pe vremuri după antrenament. Acum miza pariului nu mai e doar o ladă de bere. Chiar nu murea nimeni dacă era armistițiu între tabere o jumătate de zi, atât, nu mai mult, cât să apuce să se bucure naiv și Duckadam. Ca să aibă de unde să se mai întoarcă o dată. La grădinărit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER