Cineva a remarcat că Rapid și-a creat mai multe ocazii de gol împotriva CFR-ului cât a fost egalitate numerică pe gazon. Totuși, tabela încremenise la 0-0. Acest paradox a născut cazul Răduță. Asta după ce, încă de la amicalul cu Șahtior, peluza vișinie stătea să răbufnească la investiția Cassio, un brazilian care s-a născut fără minge lângă leagăn.
Cu CFR, Șumudică a încercat două demonstrații de forță. Prima: l-a titularizat pe Răduță. A doua: l-a scos după aproape o jumătate de ceas. Șumi nu i-a aruncat nici măcar o privire cu coada ochiului în momentul schimbării. Răduță nu exista. Îl albise cu ratările. Mereu în contratimp, defazat când cu o secundă, când cu câțiva centimetri. După câte o ratare, unii își varsă năduful fie pe o gheată, fie pe o brazdă. Răduță era însă exasperant de relaxat, încă mai mult, chiar părea deconectat de la miza meciului cu campioana. Poate că e exact ceea ce l-a scos din sărite pe Șumudică.
Atitudinea de care se tot pomenește după ce naționala a mai scrântit un început de an școlar. De fiecare dată când se întorcea după câte o boacănă în careul lui Stăncioiu, Răduță părea fratele lui Cassio, al oricărui brazilian. Relaxat, mult prea relaxat, aproape nepăsător, deși chiar nu-și putea permite replieri cariocas. Să se omoare alții cu recuperarea balonului.
Răduță nu-și putea permite multe, mai ales în derbyul etapei pentru simplul raționament, vorba lui Mircea Rădulescu, „că nu e Moraes”, golgheter de-un retur cu cât n-a adunat Răduță în toată cariera de A. Probabil și una dintre explicațiile pentru care n-a picat Bistrița. După jumătatea de oră din meciul cu CFR, pare-se că Răduță nu e însă nici măcar Cassio, ceea ce părea chiar imposibil.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER