Capcana de la Galați

Steaua nu e nici pe departe ceea ce pretinde că ar fi. Un club cu ștaif și cu un lot cu care mai toți o și vedeam sugrumând deja campionatul. Steaua lui Bogdan Stancu, Bilașco sau Nicoliță e o echipă mică, mică de tot de vreme ce a putut pica ingenuă într-o asemenea capcană la Galați. Până la urmă un meci aproape oarecare cu un lider conjunctural, dar cu doar câteva zile înaintea unui adevărat examen, cu Napoli în Europa League. Bun, bătea Oțelul, ceea ce s-a și întâmplat, și?… Era ultima etapă, se decidea titlul și n-am aflat noi? Partida de la Galați era o adevărată finală de campionat mondial doar pentru Gigi Becali, care avea meciul său personal. Cu Dorinel Munteanu, cu care probabil că o s-o țină langa, la braț cu Porumboiu, mult și bine de aici înainte.

Becali își poate permite să poarte războiul său, nu însă și jucătorii. La maturitatea și experiența lor, Apostol – zis și Mucles, pentru tăcerea din teren evident -, Surdu ori Brandan nu aveau voie să plonjeze într-un asemenea joc-capcană.  La Galați, mai ales la Galați, jucătorii ar fi ieșit și mai bine, și probabil și cu același antrenor pe care l-au albit cu pupăturile de la victoria din Cupă încoace, dacă-și vedeau propriul interes. Chiar dacă una au vorbit în vestiar și alta au fumat apoi pe gazon, știți vorba. Nu-i așa că nu și-ar fi adus nimeni aminte de meciul de la Galați cu o remiză? Trei vorbe după partidă și de luni un stereotip ca pe vremuri: egalul cu Oțelul a fost un test util pentru Steaua în perspectiva meciului cu fosta echipă a lui Maradona…