Sub Belarus, deci

Motto: „franțujii ăștia nici nu mai țin minte când s-au calificat ultima oară la un  turneu final și tot se cred cei mai buni din lume” – Piști Kovacs

E trist, descumpănitor. Una e să-și dea cu părerea un ziarist care vede totul în negru sau să facă unanimitate printre chibiții din Cișmigiu, cu totul alta e s-o spună răspicat chiar un tricolor. Deci o voce din interior, care aproape că bifează un deceniu de la debutul în națională. Mirel Rădoi. „Ca valoare individuală acum suntem sub Belarus”, radiografia internaționalul potențialul la zi al naționalei. Să nu-l contrazicem că nu-i frumos și mai ales nu e cazul. Ne-am mai burzuluit parcă mai ieri și la căpitanul Chivu, atunci când abia zărea naționala în lumea a treia. Adică lumea Belarusului. Pașii împleticiți din debutul preliminariilor i-au dat dreptate lui Chivu, nicidecum nouă. Tricolorii au ajuns azi precum actorii de comedie care-ți prelungesc rolul ți dincolo de scenă. Se prostesc din reflex la un ghișeu unde-ți plătesc lumina sau când îți cumpără o pâine. Vechea gardă a internaționalilor – a lui Chivu, Tamaș ori Lobonț – a tot făcut pe prostul și a cam rămas așa.

Decenii în urmă, prefațând un alt Franța – România, un amical din ’74 în care debuta Ilie Balaci, Piști Kovacs, tocmai uns director tehnic al cocoșului galic, se arăta în presa de la București sedus de optimismul ca mod de viață al francezilor: „au și uitat când s-au calificat ultima oară la un turneu final, dar se văd tot printre cei mai buni din lume”. Din această minciună gogonată, cum îi spunea Piști Kovacs off the record, se plămădea chiar atunci, la mijlocul anilor ’70, generația lui Platini și a lui Giresse. Așadar și prin urmare, nicio asemănare cu epoca deja blegiților Rădoi, Chivu și ceilalți care probabil că au ca deviză de luptă în vestiarul de pe Stade de France „hai că nu suntem încă pe aceeași cracă lângă albanezi”.