Și noi vrem ce vrea Marica

Momentul schimbării lui Daniel Niculae. La tușă așteaptă Marica. Agitat, selecționerul explică, foarfecă aerul cu brațele sugerând probabil dejucarea ieșirii la ofsaid sau o rocadă pe posturi. Alături, Marica parcă e rupt de meci, aproape că mustăcește, dar nicidecum pentru că se și visa deschizătorul scorului. Era limpede, Marica nu vorbea aceeași limbă cu Răzvan Lucescu. Cele câteva secunde de imagini au spus multe, dacă nu cumva chiar totul. Prăpastia dintre Paris 2009 și Paris 2010. Iată cum am ajuns să ni se pară chiar îndrăzneț meciul de anul trecut de pe Stade de France, cel în care Coman a zbârnâit 90 de minute din bară în bară, iar golul nostru l-au dat tot ei. Iar acela a fost chiar momentul de vârf al naționalei în mandatul Răzvan Lucescu. De atunci, tricolorii au tot coborât. Constant și apăsat.
Marica nu e tocmai cel mai nimerit purtător de cuvânt al tagmei atacanților. E demult dator, de pe vremea lui Pițurcă și a lui Mutu. Ne-a lăsat mereu senzația că va exploda cu adevărat atunci când nu toate baloanele îl vor căuta doar pe Mutu. Mai că se face anul de când personalitatea lui Mutu nu-l mai strivește pe Marica și nici nu-i mai îngustează traseele… Efectul? Până să îl executăm însă pe Marica și să-i și imputăm costul cartușului, să ne mai întrebăm o dată dacă nu cumva revolta sa nu e tocmai o toană, ci are și un sâmbure de argument. Acum, la Paris am început cu trei atacanți – dacă luăm în calcul ce joacă Zicu azi la Poli – și tot nu ne-am smuls din ghearele antijocului. Ceea ce poate să însemne că selecționerul are o problemă de așezare în teren. Prea mulți jucători nu și-au găsit rostul, s-au văzut doar din când în când. Bogdan Stancu, Cociș sau Zicu, bunăoară. Atacanții dacă au în fiecare meci două-trei baloane mai acătării în careu, cu pase, cu centrări, cu cornere, cu totul. De unde să iasă atâtea goluri câte ne-am dori, cu Albania sau cu Belarus, până la urmă, nu?

Selecția e rezonabilă – cu excepția convocării a trei fundași laterali stânga pentru un singur meci! -, alcătuirea primului unsprezece nu irită, nu frapează și cam atât. Operația a reușit după manual, dar pacientul a murit. Balonul tot nu se rotește spre careul adversarului pentru că nu-l duce acolo flerul antrenorului. Ienei, Halagian sau Pițurcă n-au fost genii. Au avut însă ochi să-și pună cu mâna jucătorii pe teren. De multe ori dribla echipa în locul jucătorilor. Ceea ce azi ar fi fost mai comod pentru Marica și mai seducător pentru cei sătui să tot vadă balonul băltind în jumătatea lui Rădoi și a lui Tamaș. Meci de meci, și cu Albania, și cu Franța