A fost mai întâi Craiova, luni vine și rândul Rapidului să lase să-i alunce o lacrimă pe obraz în memoria lui Adrian Păunescu. Când e vremea de plâns cu vorbe, nimeni nu le stă în cale oltenilor. Imaginile cu cele aproape 25 de mii de lumânări tăcute un minut pe Central, vineri, țin loc de tot și de toate. De cuvinte, sentimente, tristeți numărate gazetărește în mii de semne în pagini de ediții speciale. Luni, cu Steaua, e rândul Giuleștiului. Al Rapidului, al rapidiștilor din orice generație, al peluzei lui Gigi Corsicanu, al aristocraților înflăcărați de duhul Moțului Pittiș, toți îi sunt datori poetului. Încă un argument în afara imnului.
Știința a fost mângâiată pe creștet de Adrian Păunescu atunci când era pe val, când era în glorie. Fie cu transferurile lui Beldeanu sau Dobrin, fie cu iertarea păcatelor lui Halagian în Primăverii și unda verde către Bănie, fie cu ancheta urnită de revista Flacăra prin hârțoagele UEFA la semifinala cu Benfica sub dilema dacă a avut ori nu drept de joc Stromberg. Patriotism local sau patriotism pur și simplu. Spre deosebire de Știința, Adrian Păunescu a sărutat buzele Rapidului atunci când gemeau de lacrimi și amărăciune. A ajutat Giuleștiul la greu, când dădea din colț în colț. La cumpăna către anii ’80, Rapidul orbecăia undeva prin B. Umplea fostul Republicii, galeria golea sacii cu papelitos care aduceau aminte de Mundialul lui Kempes, era atmosferă. Mai greu era însă pe gazon, cu Mârșa sau cu Plopenii. Într-o noapte, în plin sezon, cam pe la vremea la care Urzicenii migrau acum către Steaua, Adrian Păunescu a transferat patru jucători cu care Rapid să se mai poată bate la promovare. Avea putere, deschidea multe uși, dar nu părea să aibă în buzunarul de la spate și dezlegările în alb ale lui Ion Ion sau Mateescu, precum Dinu Gheorghe când vine vorba de lotul brașovean. Păunescu a făcut-o din iubire și a explicat prin ’83 de ce pentru Rapid: „Probabil că eu am ucis în mine un medic și de aceea îmi vine mereu să mă duc unde am ceva de reparat, de sprijinit, de însănătoșit”. Iar Rapid era pe-atunci la ananghie. Acesta ar fi al doilea motiv pentru care Giuleștiul i-ar fi dator luni lui Păunescu cu o reverență. Statornicul prim motiv e bineînțeles tot prima strofă a imnului. „Suntem peste tot acasă…”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER