Dacă lista repatrierilor e închisă o vreme, ca la angajările bugetarilor, de numele lui Vlad Munteanu, atunci Dinamo mai poate spera să-și plămădească o echipă de soi. Semnele unei primăveri în Groapă au făcut cu ochiul chiar sâmbătă la derbyul din Giulești. Unde, recunoștea fair și Pancu, „Dinamo a trecut pe lângă victorie”.
Nu e tocmai limpede încă prin ce miracol grupul a putut fi deparazitat în iarnă, oricum primii ghiocei au apărut deja. Iată, Kone a lepădat livreaua de lacheu care-i ducea tava lui N’Doye și a fost la câțiva milimetri chiar de un gol fabulos. Sclipirile lui Bakaj pot promite după acomodare și altceva decât magia sterilă a unui Prinț trezit din când în când de pe scăunelul înfipt undeva la mijlocul terenul. Cu condiția ca albanezul să nu-l mai copieze deodată și pe Cornel Dinu, cu pasele englezești de jumătate de teren către Țălnar, varianta anilor ’70 a lui Torje. Dacă tot a venit vorba, parcă și Torje se zbenguie acum în voie, fără corset. Nu mai e nevoit ca la fiecare sprint să scoată sufletul din fundașul lateral doar ca să mai înalțe un balon pentru freza lui Marius Niculae, inamicul combinațiilor rafinate de glezne de cauciuc.
Nu e niciun paradox, nici la Dinamo, nici aiurea. Ca să schimbi chipul unei echipe și să-i alungi blazarea nu e obligatoriu să-i propui 7-8 nume noi. Revoluție. Sunt de ajuns și 3-4 cu chef de joc și de joacă. De altă joacă și de alt joc, mai ales. Obiectiv de care Dinamo s-a îndepărtat câte puțin cu fiecare întoarcere acasă resemnată a câte unui fiu rătăcitor. O ciorbă reîncălzită în scop umanitar. Nu vedeți că Mărgăritescu nu-și găsește afară echipă? Sau Niculae. Sau Moți. Sau… Dacă Borcea, mama răniților, își va obloji în continuare șalele la Miami, atunci actuala garnitură a lui Ando mai are o șansă să se așeze, să crească până la vară. Atunci când, măi să fie, parcă vedem că nu le va prelungi nimeni împrumuturile lui Pulhac, Niculae ori Scarlatache și încă o dată la Dinamo viitorul va începe tot cu ziua de ieri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER