Marele mit chinezesc

Beijingul este sufocant. Cu clima sa infernală, cu aerul său irespirabil, cu atmosfera de saună gigantică. Te sufocă formalitățile, constrângerile, birocrația. Ți se pune un nod în gât când simți supravegherea permanentă, după ce zărești într-un colț al aeroportului un tip în uniformă care te filmează cu o cameră de ultimă generație. Îți taie însă respirația și grația fetelor care te întâmpină peste tot cu zâmbetul misterios însoțit de o ușoară înclinare a capului care te face să te simți teleportat în timpul dinastiei Ming. De fapt, nici nu știi cu ce te sufocă gazdele olimpice mai tare: cu amabilitatea desprinsă dintr-un spectacol de teatru chinezesc tradițional sau cu barierele lingvistice care te aduc în pragul disperării.
China, cu grandoarea actuală, dar și cu istoria sa fabuloasă, cu ingenuitatea oamenilor simpli, dar și cu flash-urile autoritariste care îți aduc aminte că dictatura și-a trăit aici forme extreme, este cea mai incitantă experiență de jurnalist pe care am avut-o vreodată. Și nu ai cum să simți altfel după ce auzi sfatul urmașilor uneia dintre marile civilizații ale lumii: „Ce nu poți evita, acceptă cu plăcere.”