România dodoloață

De câțiva ani plângem că am intrat în Olimpiada dezastrului (apropo, aproape nimeni nu mai folosește termenul de Olimpiadă în sensul său corect de perioadă de patru ani între două ediții ale Jocurilor Olimpice). Ca în stilul activiștilor de pe vremuri, pregătim rapoarte sumbre despre recolta slabă de medalii ce va fi strânsă la Beijing (previziunile sunt de 12-13, dintre care 2-3 de aur). Poate că așa va fi, deși, când îi urmărești la antrenamente pe Drăgulescu, pe Izbașa și Nistor, pe Andrunache, Susanu, Ignat sau Burcică, pe Alina Dumitru sau Nicoleta Grasu, când auzi de forma lui Oprea sau când vezi egalul handbalistelor cu campioana mondială, parcă ți se pare viitorul mai auriu. Olimpiada care se va încheia la Beijing ne confirmă însă că învinșii nu vor fi cei plecați în China, ci mulți dintre cei rămași acasă. Pentru că în România un om care face jogging riscă să fie sfâșiat de câini, pentru că un biciclist este o țintă vie a nesimțirii pe patru roți, pentru că televizorul și fast-food-ul minează sănătatea copiilor. Important e să participi la Olimpiadă. Tu, România, și nu 100 de ambasadori în trening.