În astfel de momente de criză, sexul este recomandat chiar în exces. Cum la Steaua s-au strâns toate crizele posibile, diseară se anunță în Ghencea o orgie ca în „Marea Crăpelniță”. Nu, patroane, nu mă refer la îmbuibarea din ciozvârtele pe care le arunci pe la poarta palatului, ci la un film de artă. Poate de prea mare artă.
Pe lângă contestările violente la adresa lojei, patronul va descoperi cu oroare că o bună parte din stadion va fi populată de băieți veseli care vor face un oral prelungit cu sex-simbolul piteștean exportat în patria gelului. Priapicii vor fi acompaniați de la megafoane de „Doamne, ocrotește-i pe români!”. Și, pentru o ocrotire cât mai eficientă, biletul va fi însoțit de un prezervativ.
Mutu întinde și el coarda, ca să rămânem în ambient. Cică asta e mentalitatea steliștilor. La urechi nu i-au ajuns însă oralitățile dinamoviștilor la adresa lui Rădoi în timpul mascaradei din „Groapă” de la meciul cu Georgia. Și nici că Bănel era făcut miner pe considerente cromatice, deși meciul avea și o funcție caritabilă pentru familiile victimelor tragediei de la Petrila. Grotesc.
Golănia din această seară s-ar putea produce sub Înaltul Patronaj al Președintelui. Augustul care vorbea despre „găozari” cu consilierii s-ar simți în elementul său.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER