Un mahăr al finanțelor americane spune, în vâltoarea colapsului planetar, că îi este cel mai frică de frică. Piețele, de pătrunjel sau de capital, nu sunt girate de performanță, ci de sentiment. Așa s-a întâmplat de fapt cu toată lumea asta, de la Războiul din Troia, trecând prin discursurile Fuhrerului, care provocau orgasme femeilor, până la imaginea de Mesia a viitorului locatar de la Casa Albă.
Poate că tăpșanele logofătului din Ghencea au căzut pe piața imobiliară precum jocul lui Semedo, însă magnetismul numelui Stelei a rămas intact. Legea sentimentului care domină rațiunea unei lumi întregi e valabilă și în ecosistemul din Ghencea. Imaginea-șablon este cea a antrenorilor-ciorap schimbați după câteva săptămâni de transhumanță. Mie însă mi se pare că fostul trader de blugi a ajuns s-o cupleze pe Steaua cu diverși domni, așa cum făcea cu „balerinele” pe care clamează că i le-a plasat lui Hagi.
În timp ce încerc să mă dreg în scris după o nouă noapte de halăuin în Ghencea, un coleg îmi pasează precis, precum Rădoi, un clip „Vița de vie”: „Haide, vino înapoi, să fim iar amândoi, vino la mine, vreau să fiu iar cu tine”. Așa i se adresa solistul unei femei gonflabile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER