Omagiu

Azi, tăticul nostru, părintele responsabil de o bună parte din hidoșenia acestui Benjamin Button care este fotbalul românesc, împlinește 73 de ani. Jean Pădureanu, ca și Ion Iliescu, întrupează un paradox fascinant: despre amândoi se spune că sunt săraci deși ambii au lucrat pe felia lor la aranjarea clarobscurului în care s-a produs violul prelungit al tinerei Românii libere despre care numai fraierul satului, DNA, mai știe că este virgină. Bine, dacă te duci la Monte Carlo cu Audi, ești sărac. Așa e și cu sărăcia acestor neni, pe care nu o să-i vezi niciodată vânând „compensatele” sau socotind îndelung în fața unui galantar dacă a venit ziua din lună în care pot să-și ia ceva omenește de mâncare.
De când cu criza, ni se recomandă să ne întoarcem la produsele românești. Asta îmi place la Jean, cel mai ardelean oltean. Dacă Mititelu își ia ochelari americani din orașul chinezesc, dacă Borcea e Fidel trabucului castrist, dacă JJ își ia petarde columbiene, Jean cu pălăria lui de paie și aerul lui de patriarh comunist e fix din colecția Sadoveanu 2009.
Un Moggi mai de la țară. Un binefăcător în produse naturiste din carne de urs și vin de Lechința pentru mulți dintre deontologii presei sportive. Un maestru cofetar pentru Copos, un „căcăcios” pentru omul cu canapeaua tv din Pipera, un „porc bătrân” pentru șarpele crescut la sân, Horoba. Lui îi urăm Glorie eternă în Liga 1.