La Constanța se ascultă cel mai bine „Albele furtuni”, piesa optzecistă a celor de la „Timpuri noi”, care sună însă mai cool decât tot ce scot mânuitorii de chitare 20 de ani mai târziu.
Din ritmurile manelelor care însoțesc marea familie tricoloră la Constanța prinde contur noua variantă a „Albelor furtuni”. Jucătorii se vor vopsi pe cap în alb dacă primesc vizele de Africa de Sud. Adio puii de găină ai lu” Tata Puiu. Să credem în porumbeii lui Piți. Cu porumbelul Bănel aripă.
Naționala e tratată cu înălbitor și de noul sponsor major. Care face iritație la galbenul tradițional, întâmplător și culoarea brandului concurent. Și pentru că deocamdată înroșită nu se poate, cum ar vrea sponsorul, naționala a fost înălbită în afișele publicitare. O echipă fără identitate, cum a tot fost după „Generația de Aur”. Galben.
Când trebuia să avem totuși un pic de roșu în obraji, cu Olanda la EURO, n-am găsit decât 11 fețe palide, care n-au primit pic de inspirație de sub bretonul negru de pe margine. Iar acum mergem la atac cu aceiași Marica, Niculae…
Sper ca Sponsorul Suprem să nu ne înălbească pe toți până când vom vedea din nou România la Mondiale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER