Eschivând cu greu dejecțiile unor șefi de turmă sau de promoție memetalurgică pe țară, să ne îndreptăm gândurile spre un adevărat Senior. O legendă a Stelei care ne-a părăsit cu discreție, atitudine nobilă pe care a avut-o și când a fost golgheterul României trei ani la rând și când a ajuns selecționer al naționalei. Gheorghe Constantin, supranumit Profesorul, a decedat la 77 de ani, dar el va rămâne pentru totdeauna golgheterul legendarei echipe a CCA-ului, Steaua anilor ”50 -”60. Gicu, „nume de scenă” pe care avea să-l preia și marele Dobrin, a strălucit alături de alte nume uriașe ale istoriei clubului din Ghencea: Voinescu, Alecsandrescu, Ienei, Tiberiu Bone, frații Zavoda, Ștefan Onisie, Costică Toma. Mircea Lucescu, un simbol al rivalilor de la Dinamo, povestea cum în adolescență privea pe furiș printr-un gard către faimoșii fotbaliști ai CCA-ului, visând să ajungă odată coechipierul lor. Îl admira în particular pe Gicu Constantin pe care îl considera un atacant extraordinar.
Până la vremurile de glorie, au fost însă încercări teribile. Mi-a povestit Răzvan Toma, probabil ultimul jurnalist care a făcut un interviu pe îndelete cu marea legendă a Stelei. Gicu a copilărit în Obor, dar mergea să se antreneze la Rapid. Făcea parte dintr-o familie prigonită pentru că tatăl său fusese membru PNL. Erau atât de săraci, încât nu-și puteau permite bilete de tramvai pentru puștiul îndrăgostit de fotbal. Zilnic viitorul golgheter și selecționer al României făcea pe jos din Obor în Giulești și înapoi mai mult de 15 km. La un moment dat lui Valentin Stănescu și altor fotbaliști ai Rapidului li s-a făcut milă de puști și i-au dat bani de tramvai. Peste ani, CCA avea să-l racoleze cu schema clasică: încartiruirea într-o cazarmă pentru stagiul militar.
Dacă ești fan al Realului din Madrid, primești de ziua ta o felicitare semnată de Alfredo Di Stefano. Dacă ești fan Liverpool și vrei să te căsătorești pe Anfield, îl poți avea invitat la nunta ta pe Phil Neal, singurul fotbalist al lui Liverpool care a jucat în primele cinci finale de Cupa Campionilor ale cormoranilor. Dacă ești suporter al Benficăi și vrei să dai mâna cu istoria, poți trece pe la Da Luz pentru o „pasă” cu Eusebio. Dacă ești stelist, istoria e grandioasă, dar e greu de întâlnit în Ghencea. Nu are loc de prezentul cavernos.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER