Dacă lui Ferguson venea cineva să-i spună că Nani va trebui să meargă miercuri la o miuță cu niște pizza-fotbaliști când vineri United are un meci foarte important în campionat, scoțianul ar fi scos de după ușa vestiarului ghetele cu care acum vreo șapte ani țintea capul lui Beckham. Și nu l-ar fi înduplecat nici strigătul „Nu trageți în mesager!”. Stoichiță a plecat demult din Valea Jiului și a uitat de obiceiul cu centrarea ghetei la capul adversarului (asta e, priapism gazetăresc). Și așa a ieșit, probabil, una bucată contractură incertă la Bogdan Stancu.
Răzvan Lucescu este un antrenor care merită apreciat pentru curajul de a ieși în calea stihiilor cu un fotbal care contează acum în Europa mai puțin și decât Guineea Bissau, vorba lui Fernandes uniristul. Însă o astfel de glumă proastă precum șușa cu selecționata U a Italiei (nu era nici U23 și nici B, și cred că sunt generos și cu U) aduce aminte de parodiile de trialuri ale lui Boloni, organizate luni după etapă, când jucători din toate colțurile țării, în loc să fie la recuperare pe la cluburile lor, alergau fără niciun sens într-o miuță lipsită de nerv. S-a tot spus prostia că așa a ieșit Rădoi la iveală, când este evident că doar meciurile oficiale ale Stelei l-au scos în față pe viitorul emir saudit.
Lucescu își umflă mușchii la Motanul introvertit al Stelei pentru un motiv lipsit de cea mai mică relevanță. Am șters însă imediat din memoria tricoloră momentul în care Captain Fantastic a ales să se antreneze „accidentat” cu Mourinho la Inter, în loc să joace la națională un meci teribil de important în Austria. Olario!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER