Doi ghețari uriași s-au desprins din calota glaciară și se îndreaptă amenințător spre Islanda. Îi vrei la Steaua? Acum, că am asigurat și audiența acestui articol, să trecem la altele.
Îmi vine greu să mă despart, totuși, de Steaua. De, obsesia audienței. Îmi place mult paseismul romanțios al lepădaților de stelism. Cum le-a distrus Becali „spiritul clubului”… Adevărul este că blaturile de tot felul făcute în epoca Becali mai necesitau și niște „resurse”. Pe vremuri ajungea un simplu telefon „de la centru”. Și acum, când te gândești cine populează măreața tribună oficială a Stelei. Păi, pe vremuri găseai acolo toată floarea cea vestită a trepădușilor Bâlbâitului. Un club cu sânge albastru și spirit roșu adus în pragul disoluției. S-a pierdut farmecul magnetic al cazarmii, irezistibil pentru orice tânăr fotbalist de valoare. Un farmec care te urmărea până și în podul casei părintești din Calafat.
Să fim democratici când pomenim de blat, cuvântul la care scuipă-n sân toți puriștii ligii lu” Mitică, oca mică. Se vorbește mult despre măiestria antrenorilor aduși să salveze situația la vreo echipă de-asta, mioritică, dar nu se pomenește de bugetul de bani negri cerut pentru blaturi. Se clamează stofa vreunui „meneger”, dar nimic despre ochiul lui pentru arbitri. După ce s-au târât în campionat, granzii noștri de cârpă au început să lege victoriile, acum când unii adversari navighează în apele puturoase de la mijlocul clasamentului.
Declarațiile mele favorite după etapa de la mijlocul săptămânii: „Ceahlăul nu m-a surprins cu nimic, poate doar în faza golului” (singurul dublu campion din Liga I, Andone). Și „a fost un arbitraj de doi lei” (un excelent evaluator financiar în domeniu, Prunea).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER