UPDATE 13:20: Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că o decizie privind retrogradarea echipelor FC Timișoara și Gloria Bistrița se va lua în cadrul Comitetului Executiv din 20 iunie, însă formația bănățeană nu va evolua sigur în cupele europene.
„Decizia privind retrogradarea celor două echipe se va lua în Comitetul Executiv al FRF din 20 iunie. S-a discutat astăzi și s-a stabilit că regulamentul nu era adaptat pentru România.
Rămâne să se modifice regulamentul. Oricum Poli Timișoara nu va mai putea evolua în acest an în cupele europene”, a declarat Dragomir pentru MEDIAFAX.
Comitetul Executiv a aprobat modificarea regulamentului de licențiere, astfel încât vor fi luate în considerare doar datoriile către jucători, antrenori și terți. După noul regulament Gloria Bistrița are șanse mari de a rămâne în Liga 1, în timp ce Poli Timișoara are o problemă mare legată de datoria către Benfica, în contul lui Laszlo Sepsi.
UPDATE 12:45: Ședința Comitetului Executiv al FRF este aproape de final. Membrii vor ieși în scurt timp din sală, iar la ora 13:15 Mircea Sandu va organiza o conferință de presă în care va anunța verdictul în cazul Timișoarei și al Gloriei Bistrița.
UPDATE 11:00: A început ședința Comitetului Executiv al FRF. Soarta Timișoarei și a Gloriei Bistrița se decide în aceste momente.
Iată mai jos componența Comitetului Executiv.
Toată suflarea bănățeană așteaptă o minune în această dimineață, de la ora 11:00, când este programată ședința Comitetului Executiv al FRF. Concret, fanii, oficialii și jucătorii lui Poli trag speranță că decizia retrogradării echipei va fi schimbată și că Timișoara va juca și anul viitor în primul eșalon.
ProSport a discutat cu mai mulți oameni de fotbal, inclusiv din Comitetul Executiv, iar concluziile nu sunt foarte clare: unii spun că Poli și Bistrița mai au șanse de salvare, în timp ce alții susțin că nu există cadrul legal pentru așa ceva!
Pe ordinea de zi a Comitetului Executiv se află, printre altele, și problema omologării rezultatelor din Liga I pentru sezonul ce tocmai s-a încheiat. Tot aici se va discuta și subiectul retrogradării Timișoarei și Bistriței pe motive de licență. Prin lumea fotbalului circulau ieri mai multe variante, pe care încercăm să le detaliem:
1. Totul e posibil! O parte dintre oamenii de fotbal cu care a discutat ProSport susține cu tărie că cele două echipe nu mai au nicio șansă să rămână în primul eșalon. „Nu are cum să fie altfel, pentru că s-ar face toată federația de râs! Am fi de râsul lumii! În plus, nu există nicio prevedere regulamentară prin care Comitetul Executiv să poată întoarce verdictul unei comisii independente, ar ieși scandal mare!”, au precizat sursele ProSport.
Pe de altă parte, oamenii apropiați șefilor FRF susțin că ar exista totuși anumite portițe prin care Comitetul Executiv ar putea întoarce decizia retrogradării. „Chiar dacă nu e foarte clar, sunt argumente ca în această ședință să se discute despre fiecare caz în parte, iar la final să poată fi schimbată decizia”, au precizat unele surse. Din câte se pare, varianta ideală ar fi ca Poli să rămână în prima ligă, dar fără drept de joc în cupele europene. „Cu Gloria ar fi același lucru, numai că s-ar crea un precedent periculos!”, au precizat aceleași surse. Semnalul a fost dat, se pare, de Dumitru Dragomir, pe căi neoficiale!
2. 17 echipe plus CS Mioveni în Liga I Daca Poli i Bistria ramân retrogradate, conform regulamentelor în vigoare, sistemul competiional nu se poate modifica brusc, de la un an la altul. Unul dintre membrii CEx a explicat ieri: „În acest caz, lucrurile sunt clare: daca Poli i Bistria sunt retrogradate, atunci va fi invitata în Liga I prima echipa picata. Cum trei din ele nu au primit licena, Sportul va ramâne în Liga I. Apoi, din liga secunda vor promova primele doua din fiecare serie: Ceahlaul , Chiajna din prima serie, respectiv Petrolul și Bihorul din seria a doua. În plus, va fi invitata în Liga I echipa de pe locul trei cu cel mai bun punctaj din cele doua serii. Teoretic, ar fi Sageata Stejaru (58 de puncte, Seria 1), dar cum aceasta nu are drept de promovare, în locul ei va aparea CS Mioveni (54 de puncte) din Seria a II-a!”.
„Nu am primit nimic despre decizia pe care a luat-o Comisia de Licențiere, dar sunt sigur că mâine (n.r. – azi) se va discuta problema”, Cornel Șfaițer, reprezentant al cluburilor din Liga a II-a în Comitetul Executiv
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER