Prieten cu Cristi Chivu (foto) din Serie A, acolo unde a jucat timp de opt ani, Zlatan Muslimovic i-a promis fostului tricolor că îi va face cadou tricoul său de joc. Un apropiat al interistului va fi în tribunele din Giulești și îi va da acestuia echipamentul bosniacului.
Retragerea din rândurile naționalei nu va afecta colecția de tricouri a celui care a purtat banderola de căpitan al României în 50 de partide. Chiar dacă nu va fi pe teren contra Bosniei, Chivu are deja rezervat unul dintre tricourile adversarilor. Mai exact, cel al vârfului Zlatan Muslimovic, cu care este prieten din campionatul Italiei. Chiar dacă nu au jucat niciodată împreună, cei doi s-au întâlnit des în Serie A. Actualul atacant al lui PAOK Salonic a evoluat opt ani în prima ligă din „Cizmă”, iar în cinci dintre ei l-a avut ca adversar și pe Chivu. „Mă cunosc cu Cristi din Italia, doar am jucat atât timp acolo înainte să plec în Grecia. I-am promis tricoul meu după meciul de astăzi”, a declarat bosniacul de 30 de ani la sosirea pe Aeroportul Otopeni.
„Tranzacția” se va realiza, desigur, prin intermediari. „Știu că el s-a retras de la naționala voastră, dar va fi un prieten al lui căruia îi voi da echipamentul”, a completat Muslimovic. Cei doi amici n-au avut ocazia să se întâlnească în meciul tur, din Bosnia, fostul căpitan al tricolorilor urmărind partida din tribune, fiind accidentat.
75 de selecții are Cristi Chivu la echipa națională a României
12 zile au trecut de când fundașul lui Inter Milano și-a anunțat retragerea din echipa națională
Pe minus la meciuri decisive Cristi Chivu a fost titular la toate meciurile decisive disputate de naționala României începând cu 2001. Cu el pe teren, prima reprezentativă a câștigat un singur meci capital, pe celelalte pierzându-le.
2001: Slovenia – România 2-1 și România – Slovenia 1-1, baraj CM 2002. România nu s-a calificat 2003: Danemarca – România 2-2, preliminariile CE 2004. România nu s-a calificat 2005: Olanda – România 2-0, preliminariile CM 2006. România nu s-a calificat 2007: România – Olanda (1-0), preliminariile Euro 2008. România s-a calificat
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER