Răzvan Lucescu i-a pus pe tricolori să urmărească meciul din tur cu Bosnia pentru a identifica greșelile făcute la Zenica. ProSport a făcut o analiză a meciului din martie pentru a vedea din ce cauză s-a produs eșecul.
Naționala promite că meciul de astă-seară n-o să semene deloc cu ce am văzut la finalul lunii martie. Atunci, deși au condus prin golul lui Marica, tricolorii s-au retras inexplicabil, invitându-i pe adversari să atace.
1. Am dat gol și ne-am speriat
După reușita spectaculoasă a lui Ciprian Marica (foto, în stânga), naționala s-a retras inexplicabil în jurul propriului careu. A fost o reacție neinspirată a jucătorilor, în ciuda indicațiilor lui Răzvan Lucescu, cel care le-a cerut elevilor săi să rămână sus: „De aici a pornit totul. A fost prima și totodată cea mai mare eroare pe care am făcut-o. Prin retragerea noastră am oferit șansa adversarului să vină peste noi și să anihileze foarte ușor tentativele noastre de a construi. Bosnia avea echipa urcată la mijlocul terenului și intercepta cu ușurință toate pasele noastre”, a explicat Mircea Rădulescu, șeful Școlii de Antrenori a FRF.
Soluție: Naționala să aibă inițiativa în meciul de pe Giulești. Practic, România să joace exact ca Bosnia în meciul din tur.
2. Haos pe dreapta
Senad Lulic (foto, în dreapta) este omul pe care tricolorii nu au cum să-l uite. Fundașul stânga al Bosniei a fost omul meciului și fiecare fază periculoasă a adversarilor l-a avut în prim-plan. „N-am văzut niciodată un fundaș lateral care să influențeze atât de mult jocul unei echipe. A fost fantastic! Noi ne-am concentrat mai mult asupra vedetelor de genul Dzeko sau Pjanic, iar pericolul a venit de unde nu ne-am așteptat. Toată banda noastră dreaptă a fost depășită, niciunul dintre jucători n-a putut să-i facă față acestui Lulic”, a adăugat Rădulescu.
Soluție: La Zenica, pe dreapta au jucat Torje și Râpă. Acum, în locul gălățeanului va intra Cristi Săpunaru, fotbalist cu mai multă experiență decât Cornel Râpă.
3. Air Mutu în loc de „Briliant”
La revenirea în națională, Adrian Mutu a fost doar o umbră a jucătorului pe care îl așteptau românii. Vina nu-i aparține însă în totalitate. „Briliantul” a avut prea puține ocazii în care să-și pună calitățile în valoare, întrucât mai toate baloanele jucate de el au fost la bătaie: „Fundașii noștri, fiind presați de adversari, au recurs la ultima soluție. Adică să trimită mingea cât mai departe de poarta lui Pantilimon (foto). Construcția a dispărut total. Noi eram mai preocupați să scăpăm de pericol decât să creăm pericol”, a încheiat șeful Școlii de Antrenori.
Soluție: Aportul mijlocașilor să fie unul ridicat pe faza de atac, iar Adrian Mutu să fie jucat cu mingi potrivite calităților sale.
3 milioane de euro va plăti Lazio către Young Boys Berna pentru fundașul stânga bosniac, Senad Lulic (25 de ani)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER