Gabi Tamaș completează lista tricolorilor care au sărit peste turneul din Brazilia și Paraguay. Spre deosebire de ceilalți colegi, fundașul n-a anunțat pe nimeni din FRF că va lipsi în America de Sud
Federalii i-au schimbat pentru duminică biletul de avion stoperului de la WBA, în speranța că acesta se va alătura lotului ajuns deja la Sao Paulo. Gabi Tamaș are însă alte planuri și nu va veni în Brazilia pentru retragerea lui Ronaldo.
„E deja în avion, a venit mai devreme” sau „Are o problemă, o să vină mâine”, au fost variantele confuze spuse de federali pe Aeroportul „Henri Coandă” când încercau să explice absența lui Gabi Tamaș. Nimeni nu știa, de fapt, unde se află fundașul lui WBA sau dacă acesta va mai veni în Brazilia, întrucât nu mai fusese văzut de la finalul meciului cu Bosnia. N-a fost la Mogoșoaia sâmbătă și nici n-a anunțat pe cineva din stafful echipei că va lipsi de la îmbarcarea pentru cursa de Sao Paulo via Frankfurt.
Venea dacă era și Răzvan
Cu toate acestea, FRF i-a schimbat biletul de avion pentru duminică, în speranța că Tamaș se va răzgândi și va veni în Brazilia: „O să vină zilele acestea, a avut ceva probleme de rezolvat”, au spus aceștia. N-a fost cazul, întrucât fundașul de 27 de ani a decis să rămână acasă și să se treacă pe lista jucătorilor care vor privi din vacanță retragerea lui Ronaldo. Conform surselor din cadrul FRF, situația lui Tamaș ar fi fost alta dacă din delegația României ar fi făcut parte și Răzvan Lucescu. Atunci fundașul ar fi venit și el în Brazilia.
4 tricolori nu vor fi prezenți la amicalele cu Brazilia și Paraguay. Dani Alves, Julio Cesar, Ramires și Thiago Silva vor lipsi și ei din echipa braziliană în meciul cu România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER