Lobonț și-a luat casă la Cluj și astfel a trezit interesul CFR-ului. Un contract în valoare de 800.000 de euro pe an e oferta pe care Paszkany i-a pregătit-o dacă „Lobby” își rezolvă actele și pleacă gratis de la Roma.
CFR caută cu disperare un portar care să betoneze poarta în drumul ardelenilor spre un nou titlu. Bornescu, Lung jr și Taborda sunt numele aflate în această vară pe lista de lucru a președintelui Mureșan. Lor li s-a adăugat acum și Bogdan Lobonț (33 de ani), portarul negociind în urmă cu o lună și cu rivala de la „U”. Interesul celor de la CFR a ieșit la iveală după ce Paszkany a aflat că Lobonț și-a luat casă la Cluj, pentru a fi mai aproape de familia soției, născută la Bistrița.
Mai are doi ani de contract cu romanii
800.000 de euro salariu anual e oferta pe care CFR-ul a propus-o portarului pentru un contract pe doi ani, dar numai dacă își „rezolvă actele” și vine gratis. „Nu au șansă nici cei de la «U», nici cei de la CFR. Bogdan nu vine acasă. Ia 600.000 pe an la Roma, iar cei de acolo nu au de gând să renunțe la el. Lui și Iuliei (n.r. – soția lui Lobonț) le place acolo”, susține un apropiat al lui Lobonț. Portarul mai are doi ani de contract cu romanii, care l-au pus recent antrenor pe principalul de la Barcelona II, fostul mare mijlocaș al catalanilor, Luis Enrique.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER