În mai puțin de 24 de ore, Ronaldo, unul dintre cei mai mari atacanți ai tuturor timpurilor, va spune adio fotbalului. Pentru români va fi un meci special, fiindcă jucătorul se va retrage oficial tocmai într-o partidă împotriva selecționatei tricolore, care se va juca mâine, la ora 03:50, la Sao Paulo. Iată zece dintre cele mai importante borne care i-au marcat viața și cariera „Dințosului”.
Golgheterul Cupei Mondiale
Ronaldo a intrat în istoria Cupei Mondiale nu doar pentru cele două finale jucate în 1998 și 2002, ultima câștigată cu 2-0 în fața Germaniei, ci și prin faptul că este jucătorul cu cele mai multe goluri înscrise la turneele finale: 15. „Dințosul” devansează nume celebre precum Gerd Muller (14) și Pele (12), dar poate fi egalat în 2014 de Klose, dacă acesta va juca la Cupa Mondială din Brazilia. Deși neamțul mai are nevoie de un singur gol, șansele sunt totuși mici, fiindcă atacantul va avea atunci 36 de ani.
„Trădător” de meserie
A evoluat la șapte echipe de-a lungul carierei, toate fiind nume grele în fotbalul mondial. Totuși, în evidență ies patru, și anume cele mai titrate formații din Spania și Italia, la nivel european: Barcelona, Real Madrid, Inter (foto stânga) și AC Milan (foto dreapta). Ronaldo este singurul jucător din istorie care a evoluat la cele patru echipe, acestea împreună câștigând 23 de Cupe / Ligi ale Campionilor, adică 41% din totalul de 56!
Depășit cu greu de Messi
În ciuda faptului că a jucat numai un sezon la Barcelona, între 1996 și 1997, „Il Fenomeno” a marcat 47 de goluri în toate competițiile, record absolut în istoria clubului în acel moment. Reușita sa a fost egalată de Messi în 2010, iar la finalul sezonului recent încheiat argentinianul a doborât recordul, înscriind de 53 de ori. Trebuie remarcat că Leo a avut nevoie de 53 de partide pentru a puncta de 47 de ori în stagiunea precedentă, în timp ce lui Ronaldo îi „ajunseseră” 49.
„Aspirator” de femei
„Mi-am satisfăcut toate fanteziile sexuale. Am fost cu două femei în același timp și am făcut sex înainte de meciuri!”, mărturisea recent Ronaldo. Fostul atacant nu a dus niciodată lipsă de femei frumoase, prin patul lui trecând de-a lungul timpului modele precum Vivi Bruneri, Susana Werner, Milene Domingues (foto), Mireia Canalda, Daniela Cicarelli și Raica Oliveira. În prezent, „Dințosul” este căsătorit cu Maria Beatriz, care i-a dăruit doi, dintre cei patru copii pe care-i are brazilianul. După ce a aflat că este tatăl unui băiat rezultat în urma unei aventuri cu o chelneriță, a decis să-și facă operație de vasectomie.
Coșmarul Argentinei
A debutat în naționala Braziliei într-un meci amical împotriva Argentinei, jucat la Recife, cu puțin timp înaintea Cupei Mondiale din 1994. La zece ani după acest eveniment, pe 2 iunie 2004, Ronaldo a marcat un hat-trick împotriva „pumelor”, într-o partidă câștigată cu 3-1 în preliminariile Cupei Mondiale din 2006. Toate golurile au fost din penalty, iar la final s-au dovedit decisive, fiindcă Brazilia a terminat pe primul loc, dar la egalitate de puncte cu Argentina, care învinsese în partida retur tot cu 3-1. Diferența a făcut-o golaverajul.
Ronaldo sau Ronaldinho?
Nu a jucat la Cupa Mondială din 1994, dar a fost în lotul Braziliei care a devenit campioană mondială. El era cunoscut însă atunci drept Ronaldinho, fiindcă la echipa Selecao fusese selecționat și Ronaldo Rodrigues de Jesus, care avea numele oficial de Ronaldo și era poreclit Ronaldao! „Dințosul” a jucat cu acest diminutiv pe tricou și la Olimpiada din 1996, fiindcă la acel turneu evolua pentru Brazilia și Ronaldo Guiaro! Ulterior, începând cu 1999, cunoscut sub numele de Ronaldinho (foto), a devenit Ronaldo de Asis Moreira.
A jucat cu pamperși la Copa America!
În 1999, fiindcă începuse să aibă probleme cu greutatea, doctorul echipei Braziliei a încercat să-l ajute să slăbească administrându-i un medicament laxativ. Pentru a evita orice situație neplăcută, Ronaldo a fost nevoit să evolueze la Copa America din acel an cu pamperși pe el! În ciuda faptului că se simțea jenat de situație, sud-americanul și-a respectat blazonul, iar la final a fost golgheterul competiției, marcând cinci goluri, la fel ca și coechipierul Rivaldo.
Nu a jucat în orașul natal
Chiar dacă s-a născut la Rio de Janeiro, Ronaldo nu a evoluat niciodată pentru o echipă locală. Fanii lui Botafogo, Flamengo, Fluminense sau Vasco da Gama nu s-au putut bucura de prezența atacantului în tricoul echipei lor favorite, fiindcă „Dințosul” a ales să joace la începutul carierei pentru Cruzeiro Belo Horizonte, iar înainte de retragere a îmbrăcat echipamentul lui Corinthians Sao Paulo. Meciul său de retragere, de mâine, se va juca pe stadionul „Pacaembu”, pe care Corinthians își dispută meciurile de acasă.
„Am imaginea lui când a driblat o echipă întreagă de la mijlocul terenului, când juca la Barcelona. Jucător fenomenal! Mă bucur că pot să joc la meciul lui de retragere”, Dan Alexa, mijlocaș România
„După părerea mea, e unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. Când eram copil, mă uitam la televizor și îl vedeam ca pe un zeu. Acum, să asistăm și să jucăm la retragerea lui este o onoare. A făcut multe pentru fotbalul mondial”, Gabriel Torje, milocaș România
„Ronaldo este pentru mine unul dintre cei mai mari fotbaliști din lume. Sunt onorat că voi juca în acest meci”, Ciprian Marica, atacant România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER