Brazilia a învins România la meciul de retragere al lui Ronaldo, însă elevii lui Menezes nu au impresionat. „Il Fenomeno” a jucat ultimele 15 minute ale primei reprize, însă nu a reușit să înscrie, grație paradelor lui Tătărușanu.
Imediat după meci, Menezes a anunțat lotul pentru Copa America, lăsându-l pe Kaka pe dinafară.
Presa din Brazilia a taxat jocul slab al favoriților din partida cu România (1-0, gol Fred în minutul 22).
„Ronaldo a ieșit de pe teren în aplauzele întregului stadion, însă ceilalți jucători brazilieni au fost huiduiți de spectatori ca urmare a jocului slab făcut”, a scris O Globo.
„Naționala noastră a arătat un fotbal ofensiv, dar n-a jucat nici pe departe bine în fața unui adversar lipsit de 7 titulari, printre care și vedeta Adrian Mutu”, au notat cei de la Jornal do Brasil.
„Petrecere mare pentru Rolando, dar huiduieli pentru jocul Braziliei. Au fost două momente importante în meciul Brazilia-Romania: 1. Retragerea lui Ronaldo și 2. Huiduielile fanilor pentru jocul prestat de națională. E al doilea meci slab în 4 zile, după cel cu Olanda”, au scris și cei de la Gazeta Esportiva.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER