Tehnicianul Anghel Iordănescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX , că nu se poate vorbi încă despre un acord între el, Gheorghe Hagi și președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, privind preluarea conducerii tehnice a echipei naționale.
Surse din cadrul FRF au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că tehnicianul Gheorghe Hagi a acceptat, după o discuție cu președintele FRF, Mircea Sandu, funcția de selecționer al primei reprezentative, iar Anghel Iordănescu va ocupa postul de director coordonator al loturilor naționale. „Azi, Hagi a acceptat funcția de selecționer, în urma unei discuții cu Mircea Sandu, iar Iordănescu va ocupa postul de director coordonator”, au declarat sursele citate.
Însă Iordănescu a precizat că părțile nu au ajuns încă la un acord. „Nu se poate vorbi de un acord acum. Mai este până la termenul limită impus de federație”, a spus Anghel Iordănescu.
El a menționat că funcția pe care ar urma să o ocupe în cadrul FRF ar fi cea de director tehnic. „Nu există această funcție de director coordonator al loturilor naționale, ci există funcția de director tehnic”, a mai spus Anghel Iordănescu.
La ora transmiterii acestei știri, antrenorul Gheorghe Hagi se află în sediul Federației Române de Fotbal. Atunci când el a ajuns cu mașina în parcarea FRF, din curtea federației ieșea, tot cu mașina, fostul selecționer Răzvan Lucescu. Cei doi s-au salutat din autoturisme.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER