Fable III Review: Cu găina pe câmpii

Fable III Review: Cu găina pe câmpii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Apărut aproape simultan cu mult mai seriosul
The Witcher 2: Assassin of Kings
, Fable III continuă
linia simplistă a seriei
, fără a-și bate capul prea mult
cu gameplay complex, poveste impresionantă sau măcar cu un sistem
RPG bine dezvoltat. De fapt, Fable II nici măcar nu a ajuns
pe PC
, iar Fable III este în mod evident o portare
a titlului apărut la sfârșitul anului trecut pentru Xbox
360
.

Povestea, atâta cât este, o continuă pe cea din al doilea titlu
al seriei: unul dintre copiii regelui se află pe tronul Albionului,
doar că faptele sale tiranice îl împing pe fratele său (sau sora,
alegerea genului e doar o problemă de estetică) să se revolte și să
unească țara în jurul lui pentru a-și detrona ruda malefică.
Prezentat ca o imagine a revoluției industriale din secolul
al XIX-lea
, Fable III are de toate de combătut, exact ca
un politician pe scena românească: sărăcie, foamete, copii la muncă
și cerșit, exploatare, crimă organizată și baroni locali.


Fable III

De cealaltă parte, tu, eroul, trebuie să convingi diverși lideri
că ești persoana ideală care să le îndeplinească doleanțele, chiar
semnezi pentru asta, dar sistemul jocului nu te obligă să
te și ții de cuvânt
. La final, după ce devii
rege
, lucrurile nu se opresc: trebuie să iei
decizii ca un adevărat monarh
și depinde doar de tine dacă
redeschizi biblioteca sau o transformi în bordel, dacă transformi o
minune naturală în groapă de gunoi sau lași poporul sa moară de
foame în timp ce tu strângi milioane în cuferele personale în loc
să asiguri condiții ideale de trai.

Până la a ajunge rege însă, calea e grea și presărată, evident,
cu nevoia de a îndeplini o lungă serie de misiuni:
unele din cele mai mai banale (omoară monștrii care amenință satul,
distruge cuibul de bandiți, cară pachete și scrisori), dar și
idei chiar originale (ești erou într-un joc de
D&D cu un Dungeon Master obsedat de moarte, o fantomă te obligă
să joci în piesa ei de teatru, nobilii orașului iau parte la un
spectacol de circ unde tu ești personajul atacat de valuri
nesfârșite de monștri – supraviețuirea nu e opțională!).

Sistemul de creștere în nivel este tipic unui joc de
consolă
: trebuie să aduni „guild seals”, niște discuri de
cheltuit pe cufere cu upgrade-uri pentru arme (sabie, topor, pușcă
sau pistol) sau magii (gheață, foc, fulger sau o combinație între
oricare două), plus o serie de pachete ce deblochează
acțiuni comportamentale sau
mini-jocuri (de la jucat fripta și făcut plăcinte
până la dans, săruturi, cumpărat de magazine și case pentru a
scoate bani din comerț și chirii).


Fable III

Poți să te căsătorești, să faci copii sau să omori tot
ce mișcă
, poți fi îngerul păzitor al națiunii sau călăul
ei, jocul practic nu are nicio reacție deosebită la
alegerile tale
, chiar dacă ele există. Astfel nu prea ești
tentat să experimentezi sau cu atât mai puțin să reiei jocul; mai
mult, luptele sunt un festival de click-uri la
grămadă
, magii overpowered și AI inamic practic
inexistent
. Nici măcar nu mori (doar ești inconștient),
iar nivel mai mare de dificultate vei compensa cu poțiuni faptul că
viața nu se mai regenerează automat. Nici măcar companionul canin,
de ajutor (teoretic) în lupte nu ajunge să-ți trezească cine știe
ce sentimente, fiind util mai mult să latre pentru a semnaliza
cufere și comori îngropate.

Colac peste pupezele total neatrăgătoare ale gameplay-ului, mai
există și o listă lungă de bug-uri, probleme de coliziune,
scăderi de framerate, plus salvări care decid că sunt
corupte
, deci irecuperabile. Dintre toate, ultima este cea
mai enervantă și am pățit-o după vreo 10 ore de joc, când aveam
chef să o iau de la capăt cum îi e câinelui a linge sare. Noroc că
am prieteni amabili și am făcut rost de alte salvări, nu înainte de
a spune chestii inexprimabile aici despre Lionhead, Microsoft și
Games for Windows Live.


Fable III

Practic, singurul lucru într-adevăr bun este
grafica
, extrem de variată și cu peisaje spectaculoase,
chiar dacă numărul de poligoane nu rupe gura târgului. Codri
periculoși, vile impresionante și colibe sărăcăcioase, fabrici și
cartiere industriale afumate, peșteri și subterane misterioase au
fiecare un ceva aparte care aduc un plus la lipsa de imersiune.
Coloana sonoră se remarcă și ea, doar replicile
eroului sunt cam seci, iar restul NPC-urilor dau din gură ca țațele
la supermarket: mult și fără rost. Modul cooperativ este
util doar pentru lupte
, în rest fiecare poate face ce
vrea, astfel că parte mai mult o adiție forțată decât un adevărat
plus.

Deși mult dorit pe PC, Fable III rămâne în esență un joc
de consolă
, simplist pentru a se potrivi pe un controller,
fără profunzime, un „must have” doar pentru fanii înrăiți sau
jucătorii casual fără pretenții.

Fable III

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×