Campionul mondial IBF la semimijlocie, Lucian Bute, a primit la congresul IBF titlul „Jersey Joe Walcott” conferit celui mai bun pugilist în 2010 al versiunii.
Pugilistul român s-a declarat „mândru că este considerat cel mai bun boxer de la IBF și urmașul lui Wladimir Klitschko. „Dedic acest trofeu tuturor românilor. Nu o să uit niciodată de unde am plecat”, a declarat Bute pentru site-ul www.lucian-bute.ro. Anul trecut, titlul i-a revenit ucraineanului, campion mondial la grea.
Lucian Bute nu a fost prezent la ceremonie, ci a rămas la Montreal (Canada), acolo unde pregătește meciul de la București cu francezul Jean Paul Mendy, programat pe 9 iulie.
„Moșu” vrea o retragere pe Național Arena
Un alt mare campion, Leonard Doroftei, a declarat ieri că și-ar dori un meci de retragere pe Național Arena, dar pentru a boxa într-un astfel de cadru, ar trebui să susțină înainte două partide în America. „Am început pregătirea, dar am avut niște probleme cu spatele. O să fac și meciul de retragere. Încep să mă ambiționez din ce în ce mai mult și îmi dau seama că este nevoie de meciul acesta, în primul rând pentru mine, pentru sănătate, apoi vom vedea ce va urma. Ca să fac o retragere pe Național Arena, va trebui să mai fac un meci-două în America și să mă întorc din nou acasă glorios, ca să pot să-l umplu. Oamenii știu că eu vin să mă bat parte în parte cu oricine”, a spus Doroftei.
foto: lucian-bute.ro/
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER