Azi, la ora 12:00, Dinamo are programată reunirea lotului. Nu va fi prezent însă și un tehncian confirmat pentru sezonul viitor pentru că Dănciulescu și compania se vor antrena sub comanda lui Liviu Ciobotariu. Antrenorul venit de la cârma echipei a II-a, are totuși șanse serioase să fie antrenorul lui Dinamo în sezonul viitor.
Tevatura iscată între șefii clubului și Ioan Andone nu a avut încă o finalitate. „Fălcosul” nu vrea să continue, deși conducerea i-a prelungit contractul, iar acționarii caută variante viabile pentru a acoperi banca tehnică. Până când se va găsi cel ce va fi considerat demn să conducă Dinamo, echipa va fi pregătită de Liviu Ciobotariu. Interesant este însă felul în care a fost acesta ales și convins să accepte oferta acționariatului.
De zece ori sub Andone
În sezonul trecut, Ciobotariu a condus Dinamo II, pe care a reușit s-o salveze de la retrogradarea în Liga a III-a. Chiar dacă nu luase vacanță decât de șase zile, fostul fundaș a fost convocat de către conducătorii „câinilor”, la sfârșitul săptămânii trecute, la o discuție. Aceștia i-au transmis că va trebui să conducă echipa până la găsirea unui alt antrenor, dar au negociat și un alt contract. Astfel, Ciobotariu va primi 1.000 de euro pe lună salariu cât timp va pregăti prima echipă, de 10 ori mai puțin decât are în acte Andone. Mai mult, colaboratorii săi, preparatorul fizic Constantin Niculae și antrenorul cu portarii Gheorghe Nițu, vor fi remunerați cu câte 500 de euro lunar.
În aceste condiții, salariile lor, la o echipă de cupe europene, au ajuns să rivalizeze cu cele ale tehnicienilor din ligile inferiore, nicidecum cu antrenorii de la echipele rivale din Liga I.
TOP SALARII ANTRENORI LIGA A II-A
Valeriu Răchită Petrolul 5.000 Ionuț Popa CS Mioveni 3.500 Costel Enache Ceahlăul 3.000 Aurel Șunda Săgeata 3.000 Laurențiu Diniță Chiajna 2.500 Cătălin Anghel Viitorul C-ța 2.000 Gheorghe Ghiț FC Bihor 1.800 Adrian Falub Poli Iași 1.500 Cristian Dulca Delta Tulcea 1.200 Iordan Eftimie FC Argeș 1.000
* sumele sunt pentru o lună și sunt exprimate în euro
300 de mii de euro va câștiga Roni Levi la Steaua, în următorul sezon
250 de mii de euro este salariul lui Răzvan Lucescu la Rapid, același pe care îl avea și la națională
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER