Sezonul 2011-2012 al Ligii I va aduce modificări nu doar la nivelul loturilor echipelor și al băncilor tehnice, ci și în corpul de arbitri al eșalonului de elită.
Cu această ocazie, președintele Vasile Avram le oferă contestatarilor prilejul să-l acuze de nepotism, el luând decizia de a-l promova pe lista FIFA și pe mezinul său, Valentin, la nici un an distanță după ce făcuse același lucru cu fiul cel mare, Marius, scrie Puterea. În plus, tușierul a urcat la cel mai înalt nivel imediat după expirarea termenului regulamentar de doi ani, minimum prevăzut pentru ca apoi să se poată face saltul la meciurile internaționale.
În schimb, șeful CCA a scăpat de copiii predecesorilor săi, Augustus Constantin și Teo Crăciunescu, cu tatăl ultimului dintre aceștia având chiar un conflict destul de urât în urmă cu 4 luni în cadrul unei adunări a Comisiei de Disciplină a FRF. De asemenea, retrogradați au mai fost și Marian Balaci, Georgian Ionescu, Ionel Ivan, Mihai Prodan și Mugurel Drăgănescu, în locurile libere urcând Adrian Cojocaru, Emil Voicu și Adrian Ilyeș. Conform Puterea, vor mai fi sacrificați alți 3 arbitri: ionel Popa, care se va retrage, Adrian Vidan și Zoltan Szekely.
Vasile Avram a modificat și modul de promovare al arbitrilor în lotul A, astfel că testele fizice și teoretice nu vor fi suficiente, notele observatorilor și ale membrilor Comisiei CCA fiind decisive pentru ca un „fluieraș” să acceadă la cel mai înalt nivel din fotbalul românesc.
În locul FIFA rămas liber va fi promovat Radu Petrescu, mutare care surprinde, în condițiile în care acesta a fost unul dintre cei mai contestați „centrali” în sezonul recent încheiat, având la activ nu mai puțin de 7 meciuri cu greșeli grave. Arbitrii retrogradați din Lotul A:
Centrali: Marian Balaci, Teo Crăciunescu, Georgian Ionescu, Mihai Prodan, Mugurel Drăgănescu
Asistenți: Gabriel Bârjac, Liviu Ciubotariu, Paul Dimancea, Nicolae Megheșan, Florin Stănescu, Iulius Timar, Eduard Crângașu, Bogdan Velicu, Dragoș Iliescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER