Un nou conflict este pe punctul de a lovi fotbalul mondial, după ce au apărut zvonuri conform cărora FIFA urmărește creșterea numărului de meciuri interțări. Echipele naționale ar urma să joace 17 partide pe an, ceea ce nemulțumește marile cluburi.
La două săptămâni după ce a fost reales în fruntea FIFA, Blatter este pe punctul de a declanșa un nou scandal din cauza principiilor sale. Federația pe care o conduce dorește ca numărul meciurilor dintre echipele naționale să fie mai mare, și anume 17 anual, în condițiile în care în prezent reprezentativele fiecărei țări pot juca maximum 12 partide. Deși reprezentanții FIFA au infirmat că ar avea un astfel de obiectiv, au recunoscut totuși că s-au purtat câteva discuții în acest sens.
Se ajunge la 86 de meciuri pe sezon!
Marile cluburi europene nu prea gustă „gluma”, fiindcă odată aprobată o asemenea inițiativă, ea îi va afecta cel mai mult pe jucătorii lor, care ar putea fi nevoiți să joace într-un singur sezon chiar și 86 de meciuri în toate competițiile! Conform The Guardian, cel mai vehement a fost un membru marcant din cadrul Asociației Cluburilor Europene (ECA), organizație apărută în urma presiunilor exercitate de G-14, grupul celor mai importante formații ale Europei. „Este o idee stupidă, împotriva căreia vom lupta. O națională nu are nevoie de atâtea partide într-un an”, a spus acesta.
Unul dintre cei 17 jucători care au bifat toate meciurile (38) din sezonul trecut de Premier League, Florent Malouda, a evoluat și în 11 partide pentru Franța!
61 de meciuri a jucat Messi în toate competițiile sezonului 2010-2011, dintre care șase amicale pentru naționala Argentinei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER