Victor Pițurcă a răspuns seriei de procese și plângeri penale intentate de Adrian Mititelu cu un alt proces. Actualul selecționer cere executarea Universității pentru recuperarea datoriei invocate în momentul despărțirii.
Fostul manager general al Științei a deschis o acțiune în instanță la Tribunalul București, în care cere judecătorilor să execute clubul pentru datoria de șapte milioane de euro. „A avut loc un proces, o acțiune în care cer executarea și voi face tot posibilul să recuperez banii”, a spus la 3TV Victor Pițurcă. Silvian Cristescu, președintele clubului în mandatul lui Pițurcă, l-a reclamat și el la poliție pe Mititelu pentru că acesta nu ar fi restituit sumele de bani pe care Cristescu susține că le-a adus la club.
Procese cu nemiluita În acest moment, pe rolul instanțelor din Craiova și București se află mai multe procese între cele două „tabere”, Mititelu fiind inițiatorul celor mai multe dintre ele. Patronul Științei l-a reclamat la DNA pe Pițurcă, l-a dat apoi în judecată pentru banii pe care susține că ar fi trebuit să-i aducă Pițurcă la club și nu ar mai fi făcut-o și îi cere aproximativ 1,5 milioane de euro. Apoi l-a mai dat în judecată și la „pachet” cu FRF și comisiile care au decis că Știința trebuie să-i dea șapte milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER