Gigi Becali și Mihai Stoica au căutat timp de o lună un tehnician pentru a prelua Steaua de la Cosmin Olăroiu, dar niciuna dintre soluțiile de pe lista conducerii roș-albaștrilor nu a acceptat, până la israelianul Roni Levi. Una dintre opțiuni era readucerea italianului Cristiano Bergodi, însă experiența anterioară a acestuia, care a fost demis în pauza meciului cu Șerif Tiraspol din Europa League, l-a determinat pe acesta să nu ia în calcul prea serios propunerea Stelei.
„Am avut două oferte concrete. Una de la Steaua, cealaltă de la Cesena. Cu directorul general de la Cesena am avut o întâlnire, dar în cele din urmă l-au ales pe Giampaolo. M-am gândit serios să accept, era greu să fi refuzat un contract în Serie A. Până la urmă, oamenii de acolo au ales altceva.
Celor de la Steaua le-am zis că Modena a fost tot timpul prima mea opțiune, cu ei nu am discutat prea mult, nu m-am gândit să merg acolo”, a spus Bergodi în Gazzetta din Modena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER