Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că fotbalistul Ovidiu Burcă va semna un contract pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, cu gruparea bucureșteană.
„Suntem în negocieri avansate cu Burcă, este un fotbalist care corespunde cerințelor noastre. Încă n-am semnat dar suntem foarte aproape. El și-a încheiat colaborarea cu FC Timișoara și vine liber de contract. Cu siguranță până luni dimineață Burcă va semna cu Rapid. Contractul va fi valabil un an, plus opțiune de prelungire pentru unul”, a spus Copos.
George Copos a precizat că nu crede că Burcă va fi imediat titular. „Nu cred că poate să intre direct titular, având în vedere că îi avem acolo pe Marcos Antonio și Glauber, dar sunt foarte convins că va crea o concurență fructuoasă pentru Rapid în linia defensivă. Am făcut o superechipă, sunt foarte bucuros de jucătorii pe care i-am transferat, acum așteptăm rezultatele”, a adăugat Copos.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER