Garanții pentru eșec

Miercurea trecută, ProSport a publicat o fotografie care ar
merita un premiu. În ea, un Vasile Avram preocupat își deschidea
brațele pentru primirea la sân (la sânul lui Avram, firește) a unui
Marius Avram confuz și doborât de efort. Fiul părea proaspăt salvat
de la naufragiu, tatăl afișa îngândurarea care însoțește de obicei
pașii greșiți. Dar nu aici trebuie căutat miezul fotografiei, ci în
a treia mână care se ivește în tablou. Deși mângâie părintește
creștetul fiului, mâna aceea nu e a părintelui. Ea nu oferă
prețuire pentru o faptă bună, ci mai degrabă o binecuvântare venită
de deasupra ierarhiilor, meritelor și competenței. E binecuvântarea
sistemului. A unei „piovra” cu toate tentaculele active, care nu
ezită să premieze frauda chiar și atunci când se preface a o
sancționa. Mâna ocrotitoare trimite un mesaj pe care-l pot descifra
până și ultimii candizi din fotbal: suntem aici și lucrăm în
continuare așa cum știm. Degeaba vă văicăriți, degeaba ne înfigeți
degete acuzatoare în piepturi, degeaba sperați. Vom pune muzica și
de-acum încolo, iar voi veți cânta după muzica asta sau veți ieși
din scenă.

„În prim-plan, viața este o dramă; în plan general, ea devine
comedie”, a spus cândva Charlie Chaplin. E greu de citit planul de
acțiune pus la cale de Vasile Avram în lumina acestui panseu. El nu
adună destule elemente nici pentru comedie, nici pentru dramă, însă
propune un demers în care se ghicesc garanțiile eșecului. Demersul
se numește reforma prin răzbunare. Altfel spus, dacă tot nu mai
avem vedete, măcar vendete să avem. Vasile Avram transformă
răfuiala în instrument de lucru și plata polițelor în filozofie de
viață. Având dibăcia de a-și cosmetiza revanșele, el se folosește
de țapi ispășitori pentru a lovi în dușmanii personali. Georgian
Ionescu e, din acest punct de vedere, o apariție oportună pentru
Vasile Avram. Retrogradarea lui – corectă, nu-i vorbă – oferă
pretextul pentru mazilirea juniorilor Crăciunescu și Constantin,
ambii cu destule meciuri făcute praf, însă penalizați în realitate
pentru vina de-a fi băieții taților lor. Cum arată aluatul uman al
cuiva care se răzbună pe părinți pedepsindu-le copiii nu-i greu de
constatat.

Însă lucrurile nu se opresc aici. Reforma Avram nu poate produce
nimic bun câtă vreme oferă credit lui Radu Petrescu, autorul
câtorva arbitraje scandaloase în ultimele două campionate. De
acord, Teo Crăciunescu e un încurcă-lume și nu are nici o zecime
din zestrea arbitrală a tatălui. De acord, Augustus Constantin
trebuia pedepsit încă de anul trecut. Dar înlocuirea oricăruia
dintre ei cu Radu Petrescu arată că de fapt reforma nu e reformă,
ci o simplă cotonogeală mascată. Și totodată o încurajare a
clientelismului care a făcut ca fotbalul nostru să-și piardă pe
rând anvergura, valoarea și echipa națională. Mai mult, promovarea
pe lista FIFA a lui Valentin Avram semnalează, o dată în plus, că
ne-am împotmolit în feudalism dinastic și într-o gândire de
căpetenie tribală. Singura noastră consolare e de resort
demografic. Prin urmare, să fim fericiți că Vasile Avram nu are
șapte băieți. Și că mai trebuie să treacă timp până când nepoții
lui vor ferfeniți meciuri pentru a fi apoi promovați în regim de
urgență, în vreme ce mâna din fotografie le va ciufuli asigurător
zulufii.