Echipa lui Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, trece printr-un moment mai dificil în campionat după ce în ultimele două etape nu au reușit să câștige niciun punct în partidele din prima ligă din Rusia.
Chiar dacă au existat zvonuri în privința îndepărtării antrenorului român, patronul lui Kuban Krasnodar, Oleg Mkrtchyan, a anunțat că „Bursucul” va continua la echipă și că vrea ca românul să preia modelul managerului de la Manchester United.
„Visez la stabilitate în clubul nostru, iar antrenorul principal este un punct cheie. Astăzi la cârma echipei stă un om pe care l-am ales și cu care voi continua. I-am arătat intenția noastră de a-l vedea Ferguson al lui Kuban Krasnodar. Nu am nici un dubiu că are calitățile necesare pentru a deveni un antrenor bun pentru Kuban, nu doar acum, ci pe o perioadă îndelungată”, a anunțat acesta într-un comunicat de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER