Vladimir Bozovic a fost întors luni în România de la München, pentru că este interzis în Germania! Muntenegreanul trage ponoasele unei erori din 2009, pedeapsa expirându-i abia peste două zile. Fundașul se va alătura azi lotului lui Răzvan Lucescu, mergând direct în Austria.
În 2009, Vladimir Bozovic a intrat în Germania pentru un cantonament al Rapidului fără să aibă viză. Autoritățile de acolo au sesizat problema mai târziu și i-au interzis fundașului să mai pătrundă în Germania timp de doi ani. Fără să cunoască acea decizie, muntenegreanul a ajuns luni alături de colegii săi la München, dar nu și-a putut continua drumul la Waidring (Austria), unde este cantonat Rapidul, fiind nevoit să revină la București.
Problema a ajuns și la urechile lui George Copos, care a luat legătura cu oficialii Consulatului Muntenegrului din Germania, pentru a se lămuri personal. Pentru că interdicția expiră pe 24 iunie, Bozovic a schimbat traseul și va reveni astăzi alături de colegii săi, mergând direct în Austria, după ce a achitat și amenda de 30 de euro primită în 2009.
„Nu e nicio problemă. Băiatul nu a știut că are interdicție după ce pătrunsese fără viză în Germania. M-am interesat și eu și totul e în regulă”, George Copos, patron Rapid.
„Răzvan pune presiune pe conducători”
Dinu Gheorghe este foarte încântat de revenirea lui Răzvan Lucescu în Giulești.: „Sunt liniștit cu Răzvan Lucescu. Are un mod anume de a lucra, sper să fim cu toții pe aceeași lungime de undă și să își depășească performanțele de la Rapid”. Chiar dacă George Copos este considerat responsabilul cu presiunea la Rapid, „Vamă” a spus că Lucescu jr are și el rolul lui: „Și el pune presiune pe conducători”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER