Naționala de polo a României a învins, vineri, la Bratislava, reprezentativa similară a Marii Britanii, scor 14-5 (3-2, 5-1, 2-2, 4-0), în primul meci din cadrul turneului internațional Cupa Dunării.
Principalii marcatori ai României au fost Alexandru Matei, 4 goluri, și Cosmin Radu, cu 3. Tricolorii vor juca sâmbătă în compania naționalei țării gazdă, Slovacia, iar duminică împotriva Sloveniei.
Echipa României pregătește astfel ultima confruntare din preliminariile CE din 2012, dar și participarea la Campionatul Mondial de luna viitoare. În 2 iulie, tricolorii vor juca meciul cu Israel, la Oradea, ultimul din grupa F a preliminariilor CE din 2012. România ocupă primul loc în grupă și și-a asigurat calificarea la baraj, în drumul spre turneul final al CE, din Olanda.
În 16 iulie, la Shanghai (China) va începe Campionatul Mondial.Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER