F.E.A.R. a reprezentat o schimbare de direcție pentru studioul Monolith Productions, echipa ce și-a dobândit renumele grație unor shootere mai degrabă umoristice decât realiste: seriile Blood și No One Lives Forever. F.E.A.R. se inspira din producțiile horror japoneze (a la Ringu), îmbrățisând însă rețeta shooter-ului militar modern. Astfel a luat naștere povestea Almei, o fetiță cu puteri paranormale, căzută victimă unei serii interminabile de experimente în laboratoarele unei corporații mai mult sau mai puțin malefice. Shooter-ul celor de la Monolith a reușit să se impună tocmai grație combinației ingenioase dintre cele două elemente – horror și acțiune la superlativ, F.E.A.R. reușind să impresioneze, la acea vreme, prin intermediul motorului său grafic foarte performant, dar și datorită unor inovații aduse la nivel de gameplay (cum ar fi introducerea slow motion-ul într-un first person shooter).
F.E.A.R. 2: Project Origin a continuat povestea, producătorii încercând, pe cât posibil, să corecteze nemulțumirile legate de primul joc al seriei. Astfel, s-a pus un accent pronunțat pe diversificarea mediilor de joc din F.E.A.R. 2, abandonându-se monotonia coloristică a primului titlu în favoarea unui decor mai variat. De asemenea, din cauza limitărilor tehnologice, pentru F.E.A.R. 2 s-a renunțat la unele jocuri de lumini și umbre dinamice prezente în prima parte a seriei. Astfel, deși per total Project Origin a fost un joc mai bine închegat decât predecesorul său, fanii înrăiți ai seriei au rămas adepții primului F.E.A.R., în special datorită atmosferei acestuia horror, mult mai puțin pronunțată în sequel.
Și, din moment ce echipa de la Monolith este ocupată acum cu producerea unui joc inspirat din universul benzilor desenate cu Batman, sarcina de a realiza F.E.A.R. 3 a revenit celor de la Day 1 Studios (care, în ultima perioadă, au avut un singur titlu la activ – Fracture pentru Xbox 360 și PlayStation 3). A reușit însă o asemenea echipă relativ neexperimentată să readucă în prim plan combinația explozivă de shooting la persoana întâi și elemente horror bine dozate? Greu de spus.
Pe de-o parte, F.E.A.R. 3 reușește să continue într-un mod cât de cât logic întortocheatul fir narativ al seriei, aducând de această dată în prim plan două personaje principale – Point Man (eroul primului joc din serie) și Paxton Fettel (fratele acestuia, ce revine sub forma unui spectru cu puteri ieșite din comun). Cei doi se află în căutarea Almei, care este pe cale să nască un nou copil. Cei care au dus la bun sfârșit primele două titluri ale seriei se vor simți imediat ca acasă, anumite personaje importante ale acestor jocuri precum Michael Becket sau Jin Sun-Kwon revenind și în F.E.A.R. 3. Totuși, pentru un începător, firul narativ rămâne foarte neclar și confuz, Day 1 Studios neacordând atenția cuvenită construirii unei povești care să atragă și neinitiații în ale „fricii”.
Un al doilea element inconsistent este componenta horror a jocului, prea puțin prezentă în F.E.A.R. 3. Dintr-un total de opt intervale (echivalentele capitolelor în jocurile F.E.A.R.), abia în vreo două își face simțită prezența acea tensiune caracteristică seriei. Sperieturile sunt diminuate și de design-ul campaniei propriu-zise, gândită acum pentru jocul cooperativ și mult mai axată pe acțiune în defavoarea momentelor tensioate. Este mult mai greu să te sperii atunci când joci cu un prieten, mai ales în condițiile în care, dacă mori, camaradul te poate învia oricând. Nu sunt împotriva campaniilor cooperative, însă, în contextul unui joc precum F.E.A.R. 3, aceasta ar fi trebuit să fie separată de povestea principală.
De asemenea, nivelurile (single player sau cooperative) sunt împânzite de tot felul de challenge-uri care mai de care mai banale: realizează X headshot-uri, stai Y secunde în cover, culege Z cutii de muniție etc. Nimic nu este mai anticlimatic decât o scenă extrem de tensionată a cărei atmosferă se duce pe apa sâmbetei atunci când, în loc de mult așteptatul punct culminant, ești agasat de tot felul de mesaje colorate referitoare la îndeplinirea acestor obiective secundare. Acestea totuși duc la acumularea de experiență, care permite personajului controlat să urce în nivel, dobândind astfel noi abilități. Chiar și așa, în afara primului astfel de upgrade (când Point Man reînvață să folosească loviturile de picior), restul sunt mult prea banale și usor de trecut cu vederea.
Totuși, dacă există un capitol la care F.E.A.R. 3 excelează cu adevărat, atunci, fără urmă de îndoială, este vorba de confruntările armate din joc. Inteligența artificială a inamicilor umani din F.E.A.R. 3 este foarte bine pusă la punct, aceștia folosind mediul înconjurător în favoarea lor, fiind capabili să se ascundă, să-și flancheze ținta sau să o scoată din cover cu ajutorul unor grenade bine plasate. Jocul devine astfel foarte solicitant, eliminarea grupurilor bine organizate de oponenți nefiind tocmai foare la ureche.
Point Man are la dispoziție un arsenal deja clasic pentru seria F.E.A.R., format din pistol, shotgun, pistol mitralieră, pușcă de asalt, lansator de rachete, sniper rifle sau nelipsitul lansator de piroane. Doar două astfel de arme pot fi purtate în același timp, însă, spre deosebire de alte jocuri cum ar fi Duke Nukem Forever, aici această limitare chiar se potrivește foarte bine tipului de gameplay pe care încearcă să-l promoveze F.E.A.R. 3. Există și unele momente mai puțin tensionate, în care jucătorul are ocazia să conducă roboții bipezi care-și făceau apariția și în F.E.A.R. 2, aceștia fiind îndeajuns de rezistenți pentru a putea înfrunta legiuni întregi de inamici.
Și totuși, când vorbim de componenta cooperativă, campania nu mai este deloc la fel de antrenantă. Inamicii au fost perfect dozați pentru a oferi o experiență single player solicitantă și dificilă, fără a crea totuși frustrări. În cooperativ, totul degenerează într-un haos controlat, în care armele lui Point Man, dar și puterile telekinetice ale lui Fettel, fac legea. Fettel are la dispoziție și alte abilități, cum ar fi posedarea temporară a corpurilor inamicilor, în aceste situații putând să folosească fără restricții si armele acestora. Reiese astfel o baie de sânge generală, satisfăcătoare din punct de vedere vizual, departe însă de subtilul factor înspăimântător care ar trebui să caracterizeze seria.
Până la urmă, la sfârșitul jocului (care se termină cu un boss cu adevărat jalnic, mult mai ușor de doborât decât unii inamici întâlniți pe parcursul campaniei), cronometrul din Steam indica opt ore jucate. Decent pentru un astfel de shooter, în zilele noastre. Mai mult, după completarea unui nivel cu ajutorul lui Point Man, acesta poate fi reluat alături de Fettel, intervenind unele mici modificări, cauzate în special de puterile diferite ale acestuia din urmă. Nimic cu adevărat motivant însă, structura nivelurilor fiind totuși prea liniară pentru a merita să fie rejucate de mai multe ori.
Lăsând la o parte campania (single player sau cooperativă), F.E.A.R. 3 vine și cu o componentă multiplayer destul de bine dezvoltată, cu numeroase moduri de joc interesante. Spre exemplu, exista mai multe variații pe tema spectrului care poate poseda alte personaje, dar și o modalitate de joc inedită, numită F**king Run!, în care participanții trebuie să colaboreze pentru a avansa prin hoardele de inamici, în timp ce un val de ceață se apropie din ce în ce mai amenințător. Dacă vreunul dintre jucători este prins de ceață, meciul este considerat pierdut. Mai mult, aceste moduri de joc pot fi abordate și de unul singur, Day 1 Studios oferind și posibilitatea de antrenament offline alături de boți.
Aminteam mai devreme că luptele din F.E.A.R. 3 pot avea „consecințe” foarte plăcute ochiului. Astfel, mediile de joc destul de detaliate sunt umplute de sânge într-un mod „armonios”, întregul tablou caracterizând cel mai bine aspectul grafic al jocului. Nu avem de-a face cu același motor grafic folosit de Monolith în precedentele titluri ale seriei, însă, cel puțin din punct de vedere estetic, soluția celor de la Day 1 Studios își face bine treabă, umbrele dinamice și jocurile de lumini revenind în F.E.A.R. 3.
Totusi, atunci când vorbim de portarea și optimizarea pentru PC, lipsa de experiență a acestui studio iese cel mai mult în evidență. F.E.A.R. 3 este una dintre cele mai problematice portări pe PC pe care am avut ocazia să le încerc în ultimii ani, existând numeroase probleme la acest capitol. Astfel, desi jocul oferă suport (implicit) pentru DirectX 11, acesta este folosit doar pentru a permite activarea antialiasing-ului, absent din versiunea DirectX 9 a jocului.
Din păcate, atunci când rulează în mod DirectX 11, jocul este predispus la tot felul de erori: nu detecteaza toate rezoluțiile accesibile (1280×1024, spre exemplu), afișează bare negre și îngustează imaginea în rezoluții 16:9 standard (1920×1080) sau oferă un FOV (field of view) foarte limitat în rezoluțiile 4:3, de-a dreptul inutibilizabil. De asemenea, în mod DirectX 11, cu toate setările grafice la maximum, F.E.A.R. 3 s-a dovedit de nejucat pe un sistem care nu are probleme nici măcar cu Crysis 2.
Lucrurile s-au îmbunătățit vizibil în DirectX 9, însă chiar și asa, au mai intervenit fluctuații de framerate de-a dreptul îngrijorătoare. Pe lângă aceste probleme de natură tehnică, versiunea de PC suferă și de alte lipsuri, cum ar fi absența multiplayer-ului splitcreen, prezent în variantele de consolă, însă în mod inexplicabil omis din ediția de PC. Producătorii ar trebui să învețe să folosească puterea suplimentară oferită de hardware-ul modern, precum și opțiunea de a trimite semnal video către două sau mai multe monitoare în același timp.
În concluzie, în ciuda momentelor sale reușite, F.E.A.R. 3 nu este capabil să se ridice la înălțimea predecesorilor săi. Dacă primul F.E.A.R. ar putea fi comparat cu un blockbuster de succes, iar F.E.A.R. 2 ar fi continuarea sa, nu la fel de reușită ca originalul, însă îndeajuns de bună pentru a mulțumi fanii, F.E.A.R. 3 probabil că s-ar mulțumi cu titlulatura de sequel de buget, fără prea mari pretenții, realizat pentru televiziune (sau publicat direct pe DVD).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER