Universitatea este aproape să se despartă de un alt jucător de bază din ultimii ani. Fundașul dreapta Ovidiu Dănănae (26 de ani) este în probe la echipa de primă ligă din Ucraina, Arsenal Kiev.
Cel mai vechi jucător din lotul Craiovei este gata să se despartă de Știința. Ovidiu Dănănae se află de o săptămână în probe la Arsenal Kiev, fotbalistul oltean fiindu-le recomandat șefilor lui Arsenal chiar de nașul său de cununie, Florin Șoavă, care activează din 2010 la formația ucraineană. Nu ar fi pentru prima dată când Șoavă încearcă să-i găsească un contract avantajos în străinătate lui Dănănae. În urmă cu o jumătate de an, Șoavă l-a recomandat pe Dănănae mai multor impresari din Rusia, în încercarea de a-i găsi echipă, însă totul a căzut din cauza pretențiilor financiare ale lui Adrian Mititelu, care cerea 1,5 milioane de euro pentru a se despărți de Dănănae.
Ucrainenii l-ar vrea liber
Mutarea la Kiev ar putea pica și ea din cauza acelorași probleme financiare. Conform unor surse, ucrainenii l-ar vrea pe Dănănae dacă acesta ar deveni liber de contract, situație în care și fotbalistul ar urma să aibă un salariu consistent, de aproximativ 300.000 de euro pe sezon. În cazul în care Dănănae nu va fi declarat liber, șefii lui Arsenal nu ar fi dispuși să dea mai mult de 300.000 de euro pentru a-l transfera de la Știința, sumă considerată prea mică de Mititelu.
6 ani și jumătate a jucat Ovidiu Dănănae pentru Universitatea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER