Reprezentativa feminină va juca în grupă cu Franța, Brazilia, Tunisia, Cuba și Japonia la Campionatul Mondial din decembrie (2-18 decembrie).
A 20-a ediție a turneului final din Brazilia se va disputa într-un nou format cu grupe și meciuri KO, vechiul „desfășurător”, cu grupe preliminare – grupe principale, fiind abandonat, cel puțin acum. Intrată în urna capilor de serie, România a avut parte de sorți accesibili, care i-au oferit o singură reprezentativă puternică, Franța. Brazilia, a doua națională care va conta cu adevărat în ierarhia Grupei C, nu a fost extrasă, ci a avut dreptul să-și aleagă adversarii din postura de țară organizatoare.
Cu alte cuvinte, Valentina Ardean (foto) & Co. se vor lupta pentru prima poziție cu Franța și Brazilia, iar dacă o vor adjudeca, își vor asigura și o optime de finală mai mult decât lejeră, probabil cu Argentina sau Coasta de Fildeș. „Nu putem categorisi grupa ca fiind accesibilă sau dificilă. Ne vom bate pentru locul întâi cu Franța și Brazilia. Se știe că Franța începe catastrofic un turneu final, dar de la meci la meci este tot mai greu de învins. Iar noi jucăm ultimul meci cu Franța în grupă”, a declarat selecționerul Radu Voina. Victorii pe linie la ultimele „directe” România a jucat în aceeași grupă cu Japonia și Tunisia și la precedentul Mondial, disputat în China, cu ambele reprezentative câștigând destul de clar, 37-28, respectiv 39-22. Ultima partidă directă cu Franța la un CM s-a consemnat în 2007, într-un sfert de finală halucinant la Paris, când tricolorele s-au impus după două reprize de prelungiri (scor 34-31). Atunci a fost și primul meci mare făcut de Cristina Neagu în tricoul naționalei. Cu Brazilia, România a disputat ultimul joc în grupele principale la CM din 2005, scor 35-33, la finalul ediției respective fiind obținută și singura medalie din actualul secol, argint. Ultima adversară, Cuba, revine la un Mondial după 12 ani.
– Campioana mondială se califică direct la JO de la Londra
– Reprezentativele clasate pe locurile 2-7 se califică în turneele preolimpice; naționalele clasate pe locurile 2-4 primesc dreptul de organizare a turneelor respective
Cu Belarus și Luxemburg și la handbal Naționala masculină și-a aflat ieri adversarii din grupele preliminare ale CM 2013 din Spania, tricolorii plecând din urna a doua valorică. Tragerea la sorți le-a scos în cale un adversar exotic, Luxemburg, dar și unul redutabil pentru condiția naționalei de azi, Belarus. În play-off se califică doar prima clasată. Interesant este faptul că Belarus și Luxemburg ne sunt adversari și la fotbal, în preliminariile CE 2012. Campania de calificare la handbal se va disputa în intervalul 2 noiembrie 2011 – 15 ianuarie 2012.
Grupele Campionatului Mondial
Grupa A Norvegia Muntenegru Angola Germania China Islanda
Grupa B Rusia Kazakhstan Olanda Coreea de Sud Spania Australia
Grupa C România Franța Brazilia Tunisia Cuba Japonia
Grupa D Suedia Danemarca Croația Argentina Coasta de Fildeș Uruguay
ª Primele patru din grupe se califică în optimi; în această fază, grupa României se împerechează cu Grupa D, adică C1-D4, C2-D3, D2-C3, D1-C4
ª Programul meciurilor pentru România: Tunisia (3 decembrie), Cuba (5.12), Japonia (6.12), Brazilia (8.12), Franța (9.12)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER