Horia Tecău și Robert Lindstedt au pierdut a doua finală consecutivă la Wimbledon, frații Mike și Bob Bryan „suflându-le” sâmbătă titlul la capătul unui meci jucat de ei aproape perfect, scor 6-3, 6-4, 7-6. În ciuda înfrângerii, românul susține că a avut două săptămâni incredibile pe iarba londoneză, iar cu punctele apărate din 2010 ajunge de azi pe locul 11 mondial.
Felicitări, Horia, pentru parcursul de la Wimbledon. În care finală ai ajuns mai greu, acum sau în cea de anul trecut? În 2010, prezența noastră în finală a fost o surpriză. Acum, a trebuit să muncim din greu pentru a ajunge în ultimul act. Am avut de jucat în fiecare zi după ce meciurile s-au decalat din cauza ploilor, dar și o mică presiune asupra noastră, întrucât am avut multe puncte de apărat. Iar dacă le-am fi pierdut, puteam să picăm 10-15 locuri în ATP.
Care ar fi concluziile finalei jucate împotriva fraților Bryan? Să joci a doua finală de Grand Slam la Wimbledon la 26 de ani este ceva de vis. Am întâlnit probabil cea mai bună echipă din istorie. Din păcate, am avut un început mai slab, iar frații Byan nu te iartă niciodată. Dacă apucă să ia avantajul, greu pot fi opriți, să revii, doar să speri că ajungi în tie-break, acolo sunt mai vulnerabili.
Ai părut sigur pe parcursul turneului, dar în finală parcă ai fost mai timid. Au fost emoțiile prea mari? Eu nu mi-am pierdut o dată serviciul până în finală, dar tocmai acum am făcut duble greșeli și l-am cedat de două ori. E clar că începutul nu m-a ajutat, iar apoi mi-a fost foarte greu să-mi revin.
„Ne-am consolidat ca echipă”
Ce v-ați spus tu și Robert după finală? Că am avut două săptămâni incredibile și ne-am consolidat ca echipă. Am câștigat meciuri dificile care ne-au dat încredere și am ajuns într-o poziție mult mai bună decât în 2010. Am fost puțin dezamăgiți că am pierdut a doua finală. Știm că se ajunge foarte greu aici, dar per total ne-am spus să luăm doar lucrurile bune.
Cu ce amintiri rămâi după acest turneu? Fiecare meci câștigat a fost o adevărată luptă, am avut jocuri dificile în tururile doi-trei. Apoi, atmosfera a fost incredibilă, mai ales la finală. Am fost surprins să constat că am avut mulți susținători români în tribune. Cel mai important este că rămân pe o poziție bună în ATP după Wimbledon.
Ce urmează pentru tine? Doar trei zile de vacanță, apoi îmi reiau antrenamentele, iar sâmbătă plec la Bastaad, unde avem de apărat victoria din 2010. Avem o oportunitate foarte bună să mai urcăm individual în clasamente, în condițiile în care mai avem de apărat doar turul III la US Open și punctele de la New Haven. Avem șanse să mergem la Turneul Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER