Atleta Angela Moroșanu a declarat, luni, că își dorește să obțină o medalie la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, deși în momentul de față are unele probleme medicale ce au forțat-o să își întrerupă programul de pregătire din Statele Unite ale Americii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am o problemă la gleznă, e o accidentare mai veche care a recidivat. Forțată de această accidentare, am zis să vin și eu acasă, la Iași. Urmează să plec în Olanda, la un medic, pentru a vedea exact cum pot să mă recuperez mai repede. Acum fac doar antrenamente ușoare și sper să prind Mondialele din august, care vor avea loc în Coreea de Sud. Nu am obținut încă baremul pentru Olimpiada de la Londra, dar asta nu este o problemă. Mai sunt multe turnee până anul viitor și la oricare dintre acestea pot face baremul. Am participat la Olimpiadele de la Atena si Beijing și încă visez la o medalie olimpică. Sper să reușesc acest lucru anul viitor, la Londra„, a afirmat Angela Moroșanu, specialistă în proba de 400 de metri garduri, pentru agenția MEDIAFAX.
Sportiva care se pregătește de trei ani cu Ken Hardnen, în SUA, a precizat că se așteaptă la trei medalii din partea atletismului românesc la Jocurile Olimpice de la Londra. „Știu că lucrurile nu stau prea roz în atletismul românesc, dar eu sper într-o comportare cât mai bună. Sunt mulți atleți români care au ales să se pregătească în străinătate, pentru că acolo condițiile sunt mult mai bune decât în țară. Oricum, eu sunt optimistă și cred că anul viitor atletismul românesc va lua cel puțin trei medalii la Jocurile Olimpice. Nu dau nume pentru a nu supăra pe cineva„, a adăugat sportiva în vârstă de 25 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER