Locuințele scoase spre vânzare de Dumitru Dragomir și-au găsit cumpărători printre conducătorii din fotbalul românesc. Ziarul Libertatea propune un scenariu șocant: tranzacțiile imobiliare erau un paravan pentru manevrele din Liga I.
Conform unor surse din interiorul FRF citate de Libertatea și unor informații dezvăluite în urmă cu un an de același ziar, doi șefi de club din Liga I și-au cumpărat case în complexul de lux construit de șeful FRF. Pornind de la declarația lui Mircea Sandu, care spunea că Marian Iancu avea pregătiți 1,5 milioane de euro pentru LPF și 500.000 pentru arbitri în scopul de a fi ajutat să câștige titlul, surse din FRF au explicat modul în care se desfășura tranzacția.
Paszkany are una dintre casele lui Mitică „Banii nu se dădeau în mână. Riscau ca tranzacțiile să fie descoperite de DNA. Din câte știu, niște vile de lux din Pipera, deținute de Dragomir, ar fi fost cumpărate prin intermediari de unii șefi de club. Cam așa circulă banii”. În ianuarie 2009, Arpad Paszkany a fost surprins de paparazzi ieșind dintr-una din vilele lui „Corleone” pe care o cumpărase cu 400.000 de euro. În acel an, CFR Cluj a câștigat eventul. Arpad Paszkany nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER