Celebrul personaj, „Lupul Singuratic”, cel mai înfocat fan al fostei campioane, Unirea Urziceni, nu-și va abandona obiceiul de a fi prezent la meciuri în fiecare weekend, în ciuda faptului că echipa sa de suflet s-a desființat.
„Îmi plac trei echipe: Sportul, Târgu Mureș și Rapid. Cred că o să mă orientez către Giulești, deși torța aceea care a lovit o fată m-a cam dat înapoi”, afirmă Constantin Leonard, în timp ce tricoul cu campiona României 2008-2009 tremură pe el.
„Lupul” a însoțit echipa ialomițeană în toate deplasările, nu de puține orii fiind singurul suporter al oaspeților. Din sezonul următor, „studenții” sunt cei ce-l vor avea în tribună pe carismaticul suporter, câștigând duelul cu mult mai galonații giuleșteni.
„Voi însoți peste tot echipa Sportul Studențesc. Deja îmi pregătesc bannerele. Îmi voi schimba și porecla de „Lupul”! Aș fi mers și la Rapid, pentru că îmi place această echipă, dar în deplasări m-ar fi băgat jandarmii în țarc, împreună cu restul galeriei, iar mie nu-mi place asta. Pentru mine, fotbalul e un spectacol”, a spus „Lupul singuratic”, al cărui tată, Mihai Constantin, a jucat pe vremuri la Unirea, fiind și membru fondator al clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER