Vacanța lui Rui Duarte s-a terminat. Fundașul ajunge astăzi în cantonamentul Rapidului din Austria și este gata să-i demonstreze lui Răzvan Lucescu de ce este capabil. „Răzvan va decide cum să mă pregătesc. Fac și trei antrenamente pe zi. El e comandantul!”, a explicat portughezul, care și-a anunțat și planurile de viitor. „Mai am un an de contract cu Rapid și după aceea vreau să merg în Portugalia. Până atunci, vreau să fac performanță aici”, a încheiat Duarte.
Amical cu Dinamo Moscova
Giuleștenii au încheiat aseară turneul din capitala Estoniei, Tallin, și azi vor ajunge la Leogang, în Austria, pentru ultima săptămână de pregătire din această vară. Pe perioada acestui ultim cantonament, Rapid va mai disputa încă două meciuri amicale, în 11 și 14 iulie. Prima partidă va avea loc luni, când adversară îi va fi Dinamo Moscova, ocupanta locului trei în prima ligă din Rusia. Partenera pentru cel de-al doilea amical se va stabili zilele următoare, dar este posibil să fie o echipă din Anglia.
Surdu, din nou în afara lotului
Răzvan Lucescu nu s-a putut baza pe Romeo Surdu nici în ultimul meci din Estonia, cel câștigat împotriva lui Genk cu 2-1. Atacantul venit liber de contract, după ce în sezonul trecut a evoluat la Steaua, s-a accidentat în primul cantonament și a absentat și în victoria cu Wisla Cracovia. Fotbalistul are deocamdată un program diferit de pregătire față de colegii săi, dar în Austria este așteptat să revină la capacitate maximă.
Lazăr, în cantonament cu Sportul
Costin Lazăr și-a terminat contractul cu Rapid pe 30 iunie și, chiar dacă nu și-a găsit încă echipă, nu pierde timpul. După ce s-a antrenat alături de Sportul Studențesc în ultimele zile, fostul căpitan al giuleștenilor a plecat ieri în cantonament alături de „studenți”. Din lotul formației din Regie deplasat în Austria a făcut parte și Dacian Varga, proaspăt revenit după un împrumut la Kuban.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER