Meciurile amicale disputate de Steaua în cele două stagii desfășurate de Austria în această vară nu le-au produs șefilor și suporterilor roș-albaștrilor revelația atât de mult așteptată și intitulată generos „New Steaua”.
După o campanie de achiziții destul de importantă care nu pare să se fi terminat încă, noua Steaua seamănă însă izbitor cu cea veche, ocupanta locului 5 în ediția trecută de campionat.
Dintre cele șase achiziții de până acum, doar doi oameni par să își fi câștigat un loc în primul 11 al lui Roni Levi, Raul Rusescu și brazilianul Leandro Tatu. În rest, ceilalți 4, ori nu au convins și se bucură în continuare de credit din partea conducerii tehnice și administrative, ori au intrat deja în colimatorul patronului Gigi Becali, așa cum este cazul lui Mihai Costea.
Astfel, Steaua nu ar arăta o față mult schimbată în primul meci al sezonului, Supercupa cu Oțelul Galați, care va avea loc duminică, de la ora 20:45.
Stanca – Martinovic, Gardoș, Galamaz, Latovlevici – Nicoliță, Brandan, Bicfalvi, Tănase – Tatu, Rusescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER