Altă zi, alte arestări în Turcia. Ieri a venit rândul președintelui vicecampioanei Trabzonspor, Sadri Sener, să fie ridicat la primele ore ale dimineții de poliție, alături de alți oficiali și foști oficiali ai fotbalului turc. Și n-ar fi exclus ca Bursaspor, echipa lui Giani Kiriță, să prindă iar Liga Campionilor! O decizie trebuie anunțată de către federația turcă până vineri, data când expiră deadline-ul UEFA.
Cutremurul care a zgâlțâit serios fotbalul turc tinde să fie resimțit de tot mai multe echipe. Fenerbahce e principala acuzată, președintele Yildirim e după gratii și așteaptă procesul, alături de alte 25 de persoane aflate în detenție provizorie. Dar valurile de arestări începute duminica trecută nu s-au oprit. Ieri a fost reținut și Sadri Sener, președintele lui Trabzonspor, echipă al cărei sediu fusese perchiziționat pe 3 iulie. Sunt indicii clare că „bătălia” în doi care s-a dus spre finalul campionatului trecut, în Turcia, n-a fost deloc curată.
De întreaga situație poate profita Bursaspor, gruparea lui Giani Kiriță, învinsa Stelei de duminică, din amicalul din Austria (1-0). „Crocodilii” au încheiat sezonul pe trei, după Fener și Trabzon, și nu par implicați în scandalul ce a șocat Turcia. Deocamdată se pregătesc de Liga Europa, dar ar putea evolua, pentru a doua oară în istorie, în cea mai galonată competiție intercluburi. „N-ar fi rău să jucăm iar în Ligă. Deși cred că e greu să se întâmple acest lucru. Să vedem. Oricum, trebuie să știm și noi cât mai repede ce se va întâmpla. Să știm pentru ce ne pregătim! Deocamdată doar pentru Europa League, dar n-am refuza Liga Campionilor”, a declarat Giani Kiriță pentru ProSport.
„Scandalul e cât casa” Pe lângă Sadri Sener, printre cei arestați și chemați ieri să dea explicații la sediul poliției din Istanbul s-au aflat și alte nume grele din fotbalul turc. Mahmut Ozgener, fost președinte al federației, Mumtaz Karakaya, fost consilier al lui Ozgener, sau Mehmet Levent Kizil, fost membru al Comitetului Executiv al federației. „Scandalul e cât casa aici în Turcia. E «groasă rău», cum se spune pe stradă, la Fener. E clar că sunt probe importante împotriva lor. Dar ce s-a întâmplat ne-a luat pe toți prin surprindere. Și pe noi, fotbaliștii”, a comentat Kiriță. Nu se poate estima exact când și cum se va finaliza scandalul, dar pe plan sportiv, deciziile trebuie luate rapid de federația turcă. Vineri expiră termenul până când poate comunica celor de la UEFA echipele care vor evolua în sezonul viitor al cupelor europene, iar campionatul stă să înceapă. Debutul noului sezon e programat pe 5 august, dar nu e exclusă o amânare.
8 meciuri a evoluat Kiriță pentru Bursaspor în sezonul trecut. Fundașul român, al cărui contract cu „crocodilii” expira în această vară, și-a prelungit înțelegerea cu încă un an
Am înțeles că s-au dat bani unor jucători să se dea loviți sau să joace prost Giani Kiriță, fundaș Bursaspor
N-a jucat deloc în Ligă Ex-dinamovistul n-a simțit încă „live” gustul Ligii Campionilor! Nici cu „câinii”, nici cu „crocodilii”! În 2010, când Bursa a luat campionatul și a evoluat în premieră în Ligă, fundașul român n-a fost folosit niciun minut. Iar Bursa a fost ciuca bătăilor, golaveraj 2-16, cu un singur punct, într-o grupă cu Manchester United, Valencia și Rangers.
CESENA – Mutu s-a uitat la Harry Potter Adi Mutu a efectuat ieri-dimineață primul antrenament serios alături de noua sa echipă, Cesena. Internaționalul român a fost extrem de jovial, părând că abia așteaptă începutul noului sezon. Au fost două sesiuni de pregătire, iar spre seară Mutu&Co. au avut parte și de relaxare. Antrenorul Giampaolo și-a dus elevii la film, „Harry Potter și Talismanele Morții – Partea I”.
INTER / REUNIRE – Chivu: „Mi-am făcut vacanța fără cască” Românii Chivu și Alibec au fost prezenți duminică seara la reunirea lotului lui Inter Milano. Acțiunea a avut loc la Pinzolo, o stațiune turistică alpină din nordul Italiei. „Sunt bine, mi-am făcut vacanța fără cască”, a spus Chivu la microfon, în momentul prezentării sale. Chivu a refuzat în această vară o ofertă de la Valencia și a rămas deocamdată la Inter. CM UNDER 17 – Mexic, campioana lumii Mexic e noua campioană mondială Under 17, după ce a câștigat finala turneului pe care l-a și găzduit. „El Tri” s-a impus cu 2-0 în fața Uruguayului, în ultimul act al competiției, grație reușitelor lui Briseno (31) și J. Casillas (90+2). Finala s-a disputat luni dimineața, pe celebra arenă „Azteca”, din Ciudad de Mexico, în fața a 100.000 de fani! E pentru a doua oară când Mexic câștigă CM la acest nivel de vârstă, după titlul din 2005. În finala mică s-a impus Germania, 4-3 cu Brazilia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER