Ce face, ce nu face, că e plin sezon competițional sau vacanță, Gheorghe Tadici este din nou în centrul atenției. În ultimul scandal, antrenorul a fost implicat de o fostă elevă, Adriana Holhoș, care, printre altele, l-a acuzat că a ținut-o cu forța la Zalău. Tadici i-a dat replica jucătoarei care a ajuns la Cluj, dar s-a exprimat și pe tema mai multor subiecte de interes din handbal.
De unde a plecat conflictul cu Holhoș? Relația Tadici – Holhoș a fost una profesională în raport antrenor – handbalistă, cu drepturi și obligații prevăzute în contract. Cred că problemele au fost la ea. Holhoș a intrat într-un con de anonimat, pe linie sportivă nu s-a mai remarcat cu absolut nimic. Recunosc că sunt un antrenor mai temperamental, exigent, animat de dorința ca jucătoarele să progreseze. Dar nu sunt dur și nici dispus să fac rabat de la anumite principii.
Jucătoarea susține că a fost ținută cu forța la Zalău… Contractul ei cu HC Zalău a fost întocmit conform regulamentelor FRH, iar cluburile sunt obligate să semneze contracte cu jucătoarele până la 24 de ani. Iar dacă o jucătoare este accidentată, atunci contractul se prelungește automat cu durata perioadei de inactivitate.
Tot Holhoș vă acuză că le-ați instigat pe celelalte fete să o „articuleze” în vestiar. Nu am instigat pe nimeni și nici nu i s-a atins cineva de vreun fir de păr. Holhoș face parte din categoria sportivilor care vor mult fără muncă, să șmecherească, să păcălească. Tot așa m-a acuzat că nu am lăsat-o la școală, însă ea a terminat chiar și o facultate din postura de jucătoare retribuită la HC Zalău. Sau că le-am interzis fetelor să meargă la nunta ei, lucru neadevărat. Faptul că la acest eveniment nu au fost prezente mai multe colege și prietene din handbal spune multe, motiv pentru care îi înțeleg frustrarea.
Ar începe de la baza piramidei
Revenind la handbal, ați sesizat să se schimbe ceva în mod substanțial în ultima vreme? În primul rând a scăzut numărul de practicanți, vin din ce în ce mai puțini copii la handbal. În urmă cu 12-14 ani existau și norme de selecție, acum cine vine e bun de handbal, astfel că și nivelul a mai scăzut. Pierderile majore sunt la clasele VIII-X copiii par preocupați de alte lucruri. Dar la Liga Națională nivelul este în creștere, în scădere? Există anumite preocupări și concurență între orașe, poate și pentru că intrăm într-o perioadă preelectorală, dar crește puțin competiția. Nu însă și din punct de vedere calitativ, fondul de sportivi fiind redus. Dacă vi s-ar cere să luați o măsură pentru handbalul românesc, care ar fi aceasta? Cu o măsură nu cred că se pot rezolva problemele, dar aș umbla puțin la Centrele Olimpice, unde să fie aduse cele mai bune jucătoare din țară, aș face niște reguli pe care să le agreeze și CSȘ-urile. Mai pe scurt, aș începe de jos, de la baza piramidei.
Se vorbește despre meciuri trucate în fotbal. Ați auzit de astfel de cazuri și în handbal? Dacă aș spune că nu, aș putea fi combătut imediat, dacă aș spune că da, mi s-ar cere probe.
„La noi e net, afară e brut”
Contractele handbaliștilor au scăzut mult în ultima vreme? Cum priviți acest aspect? Au început să se mai așeze lucrurile, dar sunt în continuare mari. Nu se justifică angajamentele mai mari de 6.000 de euro, și nu mă refer aici numai la Oltchim. În Europa sunt doar 10-15 excepții cu sume peste această limită. Iar când spui 6.000 de euro în România, suma este netă, în timp ce în Danemarca, Ungaria sau Norvegia suma este brută.
Se va mai bate Tadici pentru titlu în România? În mod sigur, da. Am început de trei ani o nouă reconstrucție, iar conform planificării suntem unde trebuie, chiar ne-am și depășit obiectivele intermediare. Ce jucătoare ne recomandați să urmărim pe viitor? Mirela Nechita este deja între primii patru portari ai României. Ciuciulete, Băbeanu, Molfea sunt alte fete de urmărit, iar de persÂpectivă sunt Ailincăi, Ciobanu. Dacă ați putea să vă alegeți o jucătoare să o aduceți la Zalău, pe cine ați lua din România? Pe Valeria Beșe. Mi-am dorit-o și am luat-o.
„Primele patru la mondiale”
Cum vi se pare Oltchimul de acum? Are cea mai tare echipă din istorie? Nu este bucătăria mea, dar dacă ar fi să-mi exprim o simplă părere, nu cred că este mai puternică decât în ultimii trei ani. Și acum două sezoane, și în ultimul an au avut șanse să câștige Liga Campionilor. Privind puțin și spre CM, cum vi se pare grupa României? N-aș vrea să mă refer doar la grupă, ci la întreaga competiție. Fără a se interpreta că pun presiune pe această competiție, trebuie să venim în primele patru echipe pentru a avea șanse reale de a ne califica la Jocurile Olimpice. Altfel, pot apărea probleme. Știm încă din 2008 că JO de la Londra au reprezentat principalul obiectiv.
Tadici le sugera fetelor că dacă au probleme cu mine să mă articuleze Adriana Holhoș, declarație dată în ProSport, în 4 iulie
Dacă pentru o sportivă de performanță orele 02:00-03:00 într-o pizzerie sunt rezonabile, atunci e problema ei Gheorghe Tadici, antrenor Zalău
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER