Mijlocașul brazilian recunoaște că în urmă cu câțiva ani nu îndrăznea nici să viseze la un meci ca cel din această seară. „Nu credeam că vom ajunge atât de repede nici în Liga I, dar performanțele echipei mi-au depășit așteptările. Pentru noi toți va fi o aventură unică”, spune Eric, care vrea să arate și Europei ce poate, după ce a cucerit fanii din țară.
„Sper să demonstrez că pot face meciuri bune și în cupele europene nu doar în România. Am emoții la fel cum am la fiecare meci. Când nu voi mai avea emoții mă voi lăsa de fotbal pentru că ar însemna să nu mai simt nimic pentru acest sport”, povestește Eric, care abia așteaptă să joace pe terenul sintetic al lui KuPs.
„Am mai jucat pe sintetic și în Brazilia și în Elveția într-un meci amical. Cred că ne va avantaja pentru că noi jucăm cu mingi pe jos și vom combina mai bine. Mie îmi convine această suprafață. Trebuie să-i eliminăm și să mergem mai departe pentru că altfel munca noastră ar fi în zadar. Sper ca într-o zi să joc în Champions League și să văd cum e să simți acea atmosferă. Europa League nu e departe de cea mai mare competiție inter-cluburi”, crede Eric.
Eric de Oliveira a postat ieri un anunț pe pagina sa de facebook în care ruga toți suporterii din România să țină pumnii strânși Gazului. „Așteptăm susținerea medieșenilor și din celor din toată România. Reprezentăm România și sigur vom face un meci bun și frumos. Încă o pagină în istoria Gazulu””, scrie Eric pe facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER